„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc

sâmbătă, 23 aprilie 2011

E REAL, e primăvară!

Fundaţia Artelor "DOR" şi conducerea Galeriei "REAL" din Craiova ne-au invitat vineri, 22 aprilie, să participăm la spectacolul de primăvară care a avut loc în Hiper-Market-ul REAL, „E real, e primăvară!”

Înainte de a evolua în cadrul acestui spectacol, împreună prietenul nostru Piki, am fost în Parcul Tineretului, unde ne-am distrat, am făcut fotografii şi am încercat absolut toate jocurile. Am mers apoi să ne „dăm pe sub masă” la o Biserică din Craiova.

Am ajuns apoi la spectacol, iar câteva ore am cântat melodii de grup, individuale, domnul Victor a cântat melodii pentru copii şi nu numai, iar pe doamne Vio am ascultat-o cu melodia „Ordinea de zi”!

Cumpărătorii s-au putut bucura şi au putut admira expoziţia de păpuşi din cap de porţelan care aparţine domnului Victor Mihalache!

Iepuraşul nu a ezitat să ne pregătească nişte cadouri şi să le lase „pe mâna” conducerii REAL! Şi pentru că am fost cuminţi, domnul Marian Răţulescu(Piki), ne-a oferit tuturor diplome de copii cuminţi!

La întoarcerea spre casă, ne-am oprit în centrul Craiovei, pentru a-l admira şi a realiza câteva fotografii cu decoraţiunile pregătite pentru Paşti!

Mix Music Evolution!
A doua seară de evoluţie a turneului la OTV!







În aceeaşi joi, 21 aprilie, imediat după terminarea spectacolului de la Feteşti, am plecat către Bucureşti, la OTV, la emisiunea Dan Diaconescu Direct!
În platou s-au aflat, în afară de „Şcoala Micilor Vedete” şi „Clubul Victorioşilor”, mascote ce au întreţinut atmosfera, Uni-k(Cristina), care a cântat două melodii antrenante, domnul Victor Mihalache, Florin Condurăţeanu, Sorin Ovidiu Bălan, Silviu Alupei.
Eu am avut ocazia să stau la masă cu toţi aceşti îndrăgiţi ai frumosului şi de aceea îi mulţumesc domnului Victor pentru şansa oferită!
S-a vorbit despre marele turneu „Mix Music Evolution”, s-a cântat şi s-a dansat pe cele 2 melodii oferite de noi, „Prietenii mei” şi „Primăvara suntem noi” şi pe jinge-ul „Mix Music Evolution”!
Sponsorii turneului au oferit premii telespectatorilor prezenţi în acea seară la sediul OTV, iar fiecare dintre ei au adus obiecte vechi, dinainte de 1989.: bacnote, carnet de partid sau de crescător de animale, cărţi.
Ne-am simţit cu toţii minunat şi ne bucurăm atunci când vedem că cei din jurul nostru apreciază lucrurile şi momentele cu care ne prezentăm în spectacole şi emisiuni!




Clubul Victorioşilor şi Şcoala Micilor Vedete la Borcea şi Feteşti!







Încă de dimineaţă, joi, 21 aprilie, am plecat spre Feteşti, judeţul Ialomiţa. Cu zâmbet pe chip şi veselie în suflet, toţi victorioşii au făcut ca drumul să fie unul minunat, plin de glume şi replici interesante din partea celor micuţi.
Ajunşi acolo, ne-am întâlnit cu domnul Victor, domnul Pedro şi domnul Andrei.
Până să pornim la „treabă”, am fost să vedem braţul Borcea, să ne fotografiem cu păunii, găinile pitice şi multe alte animăluţe. Am realizat şi o filmare pentru emisiunea de duminică, ziua de Paşti, la pensiunea „La Popescu”.
Orele au trecut şi a venit vremea începerii spectacolului. Am ajuns repede la Casa de Cultură Feteşti, unde am deschis spectacolul cu patru melodii de grup: „Dorule, câine turbat”, „Foaie verde spic de grâu”, Primăvara suntem noi” şi „Prin copii mergi mai departe”. Au mai evoluat copii care fac parte din grupurile artistice din Feteşti, a avut loc şi o fetivitate de premiere a celor mai frumoase ouă încondeiate şi cele mai frumoase desene de Paşti!