„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc

joi, 19 mai 2011

Puşi în valoare în locul şi la momentul potrivit de către domnul Victor şi doamna Viorica Mihalache, e inevitabil să nu fim apreciaţi pentru felul în care ne prezentăm în festivaluri, spectacole, emisiuni. În perioada 15-21 aprilie 2011, în timp ce evoluam pe Platoul Prefecturii, scriitorul Vasile Lupaşc a dorit să ne felicite pentru ceea ce realizăm şi să mă invite să particip la un film care să reprezinte România. (În film este vorba despre trei turci şi un tătar care atacau românii. Familia noastră, formată din tatăl, Vasile Lupaşc, mama, Ana-Maria, fiul, Rareş şi fiica, eu, a fost cea care a avut parte de momente de tensiune.)
Am acceptat cu drag această propunere, am ţinut legătura de atunci, şi marţi, 17 mai, pe la ora 14:00, ne-am urcat în maşini şi am pornit la drum spre locurile în care urma să filmăm a doua zi.
Eu şi mama am mers în maşină cu domnul Vasile Lupaşc, cu Rareş (fratele meu din film) şi cu tatăl lui! Următoarea maşina a fost ocupată de Maria, de domnul Viorel şi de Ana-Maria(mama), în a treia maşină s-au aflat domnul Horia(cameramanul) şi domnul Florian Ispas, iar în ultima maşina s-au aflat cei 3 cascadori de la Buftea, cu Maria, fetiţa unuia dintre ei şi Claudia(make-up artistul).
Primul popas l-am făcut la Lacul Bolboci şi am rămas puţin la Cabana Bolboci! ~Lacul Bolboci este un lac artificial construit din anrocamente – piatră provenită din cariera de pe Podul cu Florile – muntele Zănoaga. Cabana Bolboci se află pe malul lacului și a fost construită în 1928.~ În apropiere de Lacul Bolboci, ne-am oprit şi la tunelul de cale ferată forestieră neterminată, situat în Cheile Tătarului. Apoi am pornit mai departe, pentru a vedea locaţii în care să filmăm. Eu şi mama ne-am amintit cu drag de câteva locuri prin care am mai fost acum ani buni. Am mers apoi la cabana familiei Matei, la Lăptici, acolo unde am rămas peste noapte. Am jucat ping-pong, ne-am distrat cu „poarta jucăuşă”, iar seara s-a repetat în jurul frumosului foc de tabară!
A doua zi de dimineaţă, am pornit spre cariera de pe „Podul cu flori”! După ce ne-am costumat, am început filmările cu scena dintre turci, tătari şi români! Am realizat apoi şi momentul în care am cântat „Balada Mărului”! Filmările au durat până pe la ora 16:30.
După terminarea lor, am mers să ne luăm bagajele de la cabană şi am pornit spre casă. Am mai făcut câteva opriri, pentru că peisajele extraordinare nu ne „dădeau pace”!
Totul a fost minunat!
Mai multe detalii despre film, la momentul potrivit!