Ei bine dragii mei, (că e clar că aşa trebuie să încep), mă gândeam astăzi la şcoala la ce voi scrie în seara asta aici, pe blog. Eram atât de plictisită încât nu-mi venea nimic în cap. Şi nu numai eu eram aia plictisită. Toti din clasă eram “mortăciuni” (că aşa am fost numiţi la ora de mate’), încât nici măcar cel mai conştiincios copil din clasă nu mai avea chef de ore, iar despre profesori, nu mai spun. Drept “răsplată”, am fost trimişi acasă de la ultima ora (mate!) decât să stăm la ora cu silă şi să nu colaboreze nimeni.
Dar să scriu despre altceva… vorbeam mai devreme cu Bianca (Priji’ :D) despre oameni în general… şi spuneam că sunt oameni fel şi fel… unii care ne iubesc, alţii care ne urăsc şi ne critică, unii care bat apropouri mii şi mii la noi, alţii care se iau de exprimările noastre şi lista poate cotinua. Mai spuneam însă, că dacă ar şi conta asta pentru noi, ar fi rău. Zilele trecute am descoperit că până şi cuvintele: “Amintiri ce pentru unii nu contează prea mult” deranjau. Dar, sinceră să fiu, nu m-a mirat. Nu vreau să par ironică, dar cum multe ne ironizează pe noi, o să încercam, (pe cale frumoasa noi), să vorbim totuşi elevat. :) Ironii putem face şi noi multe, multe şi putem comenta şi noi public postările şi cuvintele unora. Dar nu. Noi trăim ca să ne bucurăm de viaţă. Nu să batem apropouri la alţii-altele şi să ne folosim cuvintele în nişte postări pentru alţii. Atât am avut de spus pentru seara asta şi consider eu, m-am descărcat. :)