„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc

sâmbătă, 3 aprilie 2010

Am şi eu ceva de spus...

Să ştiţi că şi eu mă gândesc la voi toţi, chiar dacă nu o fac oficial. Nici nu vă imaginaţi că o fac atât de des. Adică, eu nu postez pe blog mare lucru despre diverşi oameni la care ţin. E adevărat, ţin la ei ca la ochii din cap, le transmit urări, dar faţă-n faţă dacă am ocazia; dacă nu, ori îi sun, ori mă abţin. (depinde de situaţie). Nu vreau să fiu răutacioasă chiar dacă obişnuiesc să o fac cu unele persoane (care chiar merită), nu vreau să scriu “10 mii” de rânduri doar pentru că mă deranjează unele lucruri şi nu vreau să se înţeleagă că exagerez… Nu, nu exagerez. Pentru a nu ştiu câta oară, îmi exprim nemulţumirile, chiar dacă uneori mă abţin mai mult decât trebuie. Da, e vorba cam de aceeaşi persoană care în fiecare săptămână mă face să râd, aceeaşi persoană care, credeţi-mă, nu are altceva mai bun de făcut, decât să comenteze cu totul alte lucruri ce nu ţin de ea. “Helău”, nu am nimic cu ea, serios. Nici ea nu are nimic cu mine. Dar undeva în adâncul sufletului, simt că e reciprocă treaba.
Şi da, aş vrea şi eu să scriu pe blog tot ceea ce gândesc… dar mi-e imposibil, eu nu sunt aşa… şi nici n-o condamn pe ea că face asta, dar, totul are o limită!

Maxim am spus! :)

P.S.: În caz că vă simţiţi vreo 2 persoane la aceasta compunere, vă mulţumesc din suflet! :*

Eu, ironică? Bine, bine, câteodată! :D

:D

:D

Nu mai ştiu exact în ce publicitate am văzut acele foi ridicate de oameni pe scria: "Întârzii la premieră", etc., dar ştiu sigur că mi-aş dori să pot să scot şi eu o astfel de foaie pe geamul maşinii atunci când suntem în trafic, pe care să scrie: "Dispari. Întârzii la repetiţii." (Pentru că obişnuiesc să fac asta :D), iar toate maşinile şi toţi oamenii să se dea din calea mea, aşa cum o fac când se aud girofarele unei ambulanţe sau a celor de la poliţie, care de multe ori nici nu le dau drumul, dar au pretenţia ca toţi să-şi imagineze că ei se grăbesc.

Astăzi, după 2 ore de "Capra Vecinului" am plecat cu ai mei la ţară. M-a bufnit râsul când am văzut fel şi fel de poliţişti dând din mâini şi dirijând circulaţia doar pentru că ăsta le e serviciul. Unul dintre ei era chiar amuzant, pentru că şi el râdea de ceea ce făcea. (învârtea încontinuu mâna dreaptă arătând pe unde s-o ia maşinile-de parcă noi nu ştiam pe unde s-o luăm să ajungem la ţară.) De fapt, in cazul de astăzi poliţiştii mai mult încurcau circulaţia, cozile fiind infernale. La un moment dat o maşina din spate ne tot claxona. După ce am realizat că era poliţia, ne-am retras şi noi într-un final. "Că doar de, (zice tata)- N-o să stăm acum numai cu ochii în oglinzi să vedem când sunt maşini de poliţie în spatele nostru. De-aia există girofare. Să le dea drumul."

Sau să se dea toţi din calea mea, aşa cum s-a dat Bianca joi din calea unei maşini care avea diverse obiecte ale unui termopan scoase pe geam, iar ea s-a ferit în ultimul moment pentru a nu primi una sau mai mult lovituri în faţă.

Mai devreme am fost până la magazin şi de cum am intrat, vânzatoarea m-a privit şi respirând uşurată mi-a spus: "Credeam că ai venit cu televiziunea."
Eeei na, mai umblu şi fără din când în când. :))
Am fost din nou felicitată pentru reality show-ul de la Antena1, pentru "Capra vecinului" de la Favorit Tv, dar şi pentru "Clubul Victorioşilor" de la ColumnaTv. (Televiziunea oraşului tău! Nu Răducu? :D)

Eeei na... Aveam atâtea idei pentru postare, iar unele dintre ele le-am pus chiar aici, în compunerea asta.