Când aud de Sâptămâna Patimilor, mi se iveste câte un gând de genul „Ultima ocazie de a-I arăta lui Dumnezeu că putem fi şi buni”. Şi aşa şi este. Dacă nu am reuşit să o demonstrăm până acum, ultima ocazie prin care putem transmite bunătate şi fericire este Săptămâna Patimilor, care începe după sâmbăta lui Lazăr.
Prima zi a Săptămânii Patimilor, numită şi Săptămâna Mare, începe cu Vecernia de sâmbătă seara, care conduce spre slujba Intrării Domnului în Ierusalim de a doua zi dimineaţa (Duminică). În Săptămâna Patimilor, în slujbele bisericești se face pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ, înainte de Răstignirea și Învierea Lui. În timpul acestei săptămâni, slujbele Utreniei se săvârșesc în seara zilei dinainte (sub formă de Denie), conform obiceiului vechi care spune că ziua începe la apusul soarelui și se sfârșește la apusul soarelui din ziua următoare.
Luni, în săptămâna patimilor, se face pomenirea patriarhului Iosif, vândut de fraţii săi cu treizeci de arginţi.
Marţi se face pomenirea celor zece fecioare. Este o pildă care are menirea să ne ţină trează datoria de a trăi permanent în Hristos. Numai aşa vom avea răspuns bun la judecata finală, căci prin împlinirea voii divine, Hristos ia chip în noi.
În Miercurea Săptămânii Sfintelor Patimi se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos.
Joia patimilor este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină la care Mântuitorul a instituit Taina sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească şi începutul patimilor prin vinderea Domnului.
În Vinerea Mare se face pomenirea de sfinţenie, înfricoşătoarele şi mântuitoarele Patimi ale Mântuitorului şi de mărturisirea tâlharului celui recunoscător care a dobândit raiul.
În Sfânta şi Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea lui Hristos cu trupul şi pogorârea la iad cu dumnezeirea pentru a ridica din stricăciune la viaţă veşnică pe cei din veac adormiţi.
Prima zi a Săptămânii Patimilor, numită şi Săptămâna Mare, începe cu Vecernia de sâmbătă seara, care conduce spre slujba Intrării Domnului în Ierusalim de a doua zi dimineaţa (Duminică). În Săptămâna Patimilor, în slujbele bisericești se face pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ, înainte de Răstignirea și Învierea Lui. În timpul acestei săptămâni, slujbele Utreniei se săvârșesc în seara zilei dinainte (sub formă de Denie), conform obiceiului vechi care spune că ziua începe la apusul soarelui și se sfârșește la apusul soarelui din ziua următoare.
Luni, în săptămâna patimilor, se face pomenirea patriarhului Iosif, vândut de fraţii săi cu treizeci de arginţi.
Marţi se face pomenirea celor zece fecioare. Este o pildă care are menirea să ne ţină trează datoria de a trăi permanent în Hristos. Numai aşa vom avea răspuns bun la judecata finală, căci prin împlinirea voii divine, Hristos ia chip în noi.
În Miercurea Săptămânii Sfintelor Patimi se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos.
Joia patimilor este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină la care Mântuitorul a instituit Taina sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească şi începutul patimilor prin vinderea Domnului.
În Vinerea Mare se face pomenirea de sfinţenie, înfricoşătoarele şi mântuitoarele Patimi ale Mântuitorului şi de mărturisirea tâlharului celui recunoscător care a dobândit raiul.
În Sfânta şi Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea lui Hristos cu trupul şi pogorârea la iad cu dumnezeirea pentru a ridica din stricăciune la viaţă veşnică pe cei din veac adormiţi.
