„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc

marți, 26 iulie 2011

Reprezentanţii Clubului Victorioşilor, victorioşi în adevăratul sens al cuvântului!






Îi felicit din tot sufletul pe colegii mei de la Clubul Victorioşilor, pe Raluca Petre şi pe mai marele victorios Radu Andrei Mihalache, pentru premiile obţinute la cea de-a III-a ediţie a Festivalului „Dor de munte”, de la Moeciu de Sus, judeţul Braşov, care a avut loc în zilele de 22, 23 şi 24 iulie 2011!
Raluca Petre, pregătită, îndrumată de Viorica Mihalache, a interpretat melodiile „Mama” din repertoriu Anastasiei Lazariuc şi „Haiducul”, o compoziţie Viorica şi Victor Mihalache, acompaniată la chitară de Radu Andrei Mihalache şi susţinută de bunicuţa ei, Aurelia Oprea, a obţinut premiul I la secţiunea „Interpretare”!
Radu Andrei Mihalache a participat şi el şi a obţinut premiul I la secţiunea „Creaţie”.
Ne bucurăm că au reprezentat cu cinste Clubul Victorioşilor şi la Moeciu de Sus şi că munca lor a fost apreciată şi răsplătită de cei care au fost în măsură să facă aceasta!
Ultima seară la Târgovişte!

Duminică, 24 iulie 2011, Mix Music Evolution şi-a luat la revedere de la târgovişteni, dar nu înainte de a le mai oferi momente de neuitat!
Începând cu câteva momente de animaţie, plus câte o melodie cu micuţa talentată Beti, Andreea Gheorghe şi Laura Stăncescu şi continuând cu recitaluri Puiu Nedelcu şi subsemnata, totul a decurs minunat!
Apoi, Claudia Ghiţulescu şi dansatoarele ei din trupa „Sânzienele” au fost cele care au dat startul distracţiei, dansului şi cântecelui! Elisabeta Turcu a fost aplaudată şi susţinută de publicul târgoviştean, dar şi de două tinere sosite special pentru dumneaei (una din Caracal şi cealaltă din Giurgiu)!
Cătălin Măruţă a fost prezent şi a realizat concursuri cu cei din public, oferindu-le premii frumoase!
Artificiile au fost fotografiate şi apludate de toţi cei prezenţi şi au transmis o stare de bine tuturor!
Spectacolul a continuat cu DJ Jungle, care a realizat, ca de obicei, mixaje excepţionale!
Trupa „Proconsul” a fost cel mai aşteptat moment al serii. Toţi spectatorii au cântat o dată cu ei melodiile cunoscute de toţi!
Mix Music Evolution îşi continuă drumul prin ţară!