„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc

marți, 3 august 2010

De o frumoasă întâlnire am avut parte astăzi, 3 august, la sediul Şcolii Micilor Vedete, unde profesorii noştri, Victor şi Viorica Mihalache ne-au vorbit despre următoarele proiecte pe care le avem în plan!
În primul rând, ne-au explicat cum o să decurgă ziua în care ne vor fi oaspeţi cei din Republica Cuba, aceasta fiind luni, 9 august! Vom beneficia şi noi de o întâlnire cu ei, (fapt ce ne bucură enorm), şi prin filmarea pe care o vom realiza cu ei, le vom arăta cum decurge o zi obişnuită din viaţa unui victorios!
Am dicutat însă şi despre filmarea de mâine de la Muzeul Scriitorilor unde vom realiza capetele de emisiune pentru "Capra Vecinului"! Am fost prezentă în această seară la o primă parte din montajul emisiunii a 19-a, care va fi sâmbată, 7 august 2010, în care vor fi difuzate melodii şi gânduri alese filmate la Piteşti! Tot mâine, tot la Muzeul Scriitorilor, realizăm filmări şi pentru a 20-a emisiune de la Favorit Tv, emisiune în care vor fi prezenţi interpreţi îndrăgiţi ai cântecului popular dâmboviţean!
Dar cu mai multe detalii, poate şi fotografii, revin mâine după ce toate aceste întâmplări vor avea loc!