„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc

joi, 5 aprilie 2012

Vizita celor din Movila, Ialomiţa, la Arenele de Joacă „JUNIOR”












Astăzi, 5 aprilie 2012, la Arenele de Joacă „JUNIOR”, am primit vizita copiilor, doamnelor învăţătoare şi profesoare şi domnului director de la şcoala cu clasele I-VIII Movila, judeţul Ialomiţa, acolo unde şi „victorioasa” Adelina Zamfir învaţă.
Cei mai mici au urmărit spectacolul de teatru „Mânuţele vorbitoare”, în timp ce cei mai mari s-au distrat şi au încercat tiroliana cea nouă.
După terminarea spectacolului, au urcat şi cei mici la Arenele de Joacă „JUNIOR” şi a fost cu siguranţă ditracţie maximă!
Cu toţii au fost pictaţi pe faţă de către Adelina şi Cristina şi au fost antrenaţi de Viorica, Victor, Alina, Pedro şi Mimi.

Lorenna, verişoara Adelinei, a fost şi ea prezentă în această excursie şi a avut parte de o surpriză din partea familiei Zamfir. Pentru că în curând va fi ziua ei, Lorenna a primit un tort şi i s-a cântat „Mulţi ani trăiască” din glasurile numeroşilor ialomiţeni.

A fost o după-amiază plină, minunată şi memorabilă!
Mulţumiri cadrelor didactice Şcolii Movila şi tuturor celor care s-au implicat!

Filmări pentru ediţiile speciale de Florii şi de Paşte ale emisiunii „TELE-COMANDA”

Victor Mihalache şi Cristina Ilie, au realizat miercuri, 4 aprilie 2012, filmări pentru ediţiile speciale de Florii şi de Paşte ale emisiunii „TELE-COMANDA”, la Bucureşti, acasă la îndrăgitul interpret de muzică popularp Ioan Alungulesei.
Numeroşi artişti din mai toate zonele ţării au trecut prin faţa camerelor de filmat şi au acordat interviuri şi au cântat în cinstea domnului Ioan Alungulesei, doamnei Mariana Birică şi doamnei Tudoriţa Voineag, care se sărbătoreau, dar şi în cinstea ediţiilor noastre speciale pentru Florii şi Paşte.
S-a filmat de la ora 20 şi până a doua zi dimineaţă pe la ora 04, pentru că toţi artiştii au avut de oferit momente frumoase.

Detalii şi imagini de acolo, sâmbătă, ora 20.00, la Columna Tv , emisiunea „TELE-COMANDA”
Reluarea de difuzează duminica, începând cu ora 20.00.












O altă întâlnire „altfel” la Arenele de Joacă „JUNIOR”

În după-amiaza zilei de miercuri, 4 aprilie 2012, după ce micuţii din Aninoasa, Săteni şi Viforâta au trecut pe la Arenele de Joacă şi pe la Teatrul „Junior”, o clasă a II-a a Şcolii „Mihai Viteazu” din Târgovişte, (clasă în care învaţă şi „victorioasa” Andreea Antonescu), condusă de doamna învăţătoare Gabriela Tudor, a trecut mai întâi pe la Teatrul „Junior” şi a urmărit spectacolul oferit de Vitor Mihalache şi de Constantin Petrovici, (în timp ce au fost pictaţi pe faţă de Adelina şi Cristina), iar mai apoi, au urcat la etajul 1 al Casei Sindicatelor la Arenele de Joacă „Junior”, unde, antrenaţi de Viorica, Alina şi Adelina, au avut parte de o repriză de distracţie.








Aninoasa a jucat teatru şi s-a jucat la Arenele de Joacă şi la Teatrul "JUNIOR"

Grădiniţele din Aninoasa, Viforâta şi Săteni au "luat cu asalt" Arenele de Joacă JUNIOR şi sala Teatrului "Junior" din Târgovişte. Au fost momente deosebite, de cantec, de actorie şi de joacă, Adelina şi Laura i-au pictat pe faţă pe micuţi, Viorica şi Alina au făcut animaţie, iar Victor şi Pedro au realizat spectacolele cu piesa "Mânuţele Vorbitoare".