„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc

luni, 12 septembrie 2011

O primă zi de şcoală nu seamănă niciodată cu o alta!


E încă ciudat şi „prea devreme”, zic, ca să-mi dau seama că vacanţa s-a terminat şi că un nou an şcolar păşeşte spre viaţa noastră, a elevilor.
Atât de repede a trecut vacanţa aceasta... parcă mai repede ca oricare alta. Dar, iată-mă tot aici, pe acelaşi blog pe care vă tot povestesc ce mi se întâmplă şi datorită cui, blog pe care eu nu am încetat nici o secundă să scriu, aşa cum au făcut alţii.
Anul trecut pe vremea aceasta scriam tot despre liceu, dar din perspectiva unei boboace nerăbdătoare să-şi cunoască colegele - mai mult, pentru că liceul îl ştia deja prea bine!
Anul acesta, însă, a fost diferit. Am mai crescut cu un an, dar asta nu înseamnă că am uitat să fiu copil şi să mă bucur de lucrurile simple, sau complicate, dar fericite, pe care mi le oferă viaţa.
Întotdeauna primele zile de şcoală mi-au inspirat agitaţie, stres, pregătire. De data aceasta nu am resimţit în totalitate aceste sentimente. Acum am fost liniştită, nu m-am stresat cu gândul că începe şcoala(poate şi din cauza faptului că nu prea am avut când şi a fost foarte bine), nu m-am agitat prea mult şi nu m-am pregătit cu prea multe şi cine ştie ce minunăţii.
Aaa, şi a fost al doilea an în care am participat şi la o altă deschidere de şcoală decât cea a colegiului în care învăţ eu: Colegiul Naţional Constantin Cantacuzino.
Am fost prezentă şi acolo, dar aceasta după ce dimineaţă am evoluat în faţa primarului, a preoţilor, a doamnei director şi mai ales în faţa şcolarilor din Lucieni!
Atât de mult mă bucur că există oameni ca Victor Mihalache şi Gheorghe Mocănescu, (primarul din Lucieni), care ştiu să transforme o zi obişnuită pentru alţii într-una de sărbătoare!
Astăzi, 12 septembrie, la Lucieni s-a realizat o deschidere a noului an şcolar, cum de multe ori nu vedem nici în liceele din oraş, ca să nu mai vorbesc de unele colegii.
Astfel, m-am aflat printre şcolarii din Lucieni şi le-am cântat o melodie înainte să intre în clase. Preoţii au susţinut slujba necesară, iar domnul primar Gheorghe Mocănescu, reprezentantul poliţiei Lucieni şi doamna director a şcolii, au rostit câteva cuvinte. Au mai cântat în deschiderea noului an şcolar şi Vanessa şi Alexa Toma, alături de care am cântat şi imnul naţional al României!
De susţinut că sonorizarea, prezentarea şi regia au fost oferite de Victor Mihalache!
Vă ofer câteva fotografii de la Lucieni, pentru că acestea merită văzute şi apreciate de absolut toată lumea!









Mix Music Evolution la Buzău!



Weekendul ce tocmai a trecut, Cristina Ilie a reprezentat din nou Clubul Victorişilor în cadrul turneului Mix Music Evolution, ajuns la Buzău!
Aşadar, vineri, 9 septembrie 2011, pe platoul "Dacia" din faţa primăriei Buzău s-a dat startul distracţiei încă de la ora 17, atunci când Victor Mihalache a început să "adune" câţi mai mulţi oameni aproape de scenă, cu melodii şi dansuri cunoscute de toţi şi cu un concurs de limbo-dance, unde s-au oferit premii de la sponsorii Mix Music Evolution.
Primul care a urcat pe covorul roşu a fost DJ Jungle, care a mixat cu atenţie, ca de fiecare dată.
De capitolul folclor s-a ocupat Ştefania Rareş şi aşa cum reuşeşte de fiecare dată, "ridică" la dans oamenii.
Ion Artur şi trupa "Românaşii" au fost următorii pe "lista" de intrare în scenă, oferind cântece de petrecere bine primite!
Apoi, frumoasa Uni-k, împreună cu talentatele dansatoare, au realizat un program apreciat de toţi spectatorii.
Momentul culminant al serii a fost acela când, aplaudat şi strigat de toată lumea, a intrat în scenă Jean de la Craiova, care, s-a ridicat, aşa cum era şi normal, la aşteptările buzoienilor. A realizat apoi un nou featuring cu DJ Jungle şi au fost apreciaţi de întregul public spectator. La final, acelaşi DJ Jungle a mai realizat o repriză de mixaje excepţionale.








A doua seară, cea de sâmbătă, 10 septembrie, a început sub semnul copilăriei, Victor Mihalache desfăşurând din nou jocuri şi concursuri cu mai micii buzoieni.
Apoi, în cadrul festivalului cu caracter artistic Mix Music Evolution, a debutat tânarul bucureştean Andrei Popa.
În spectacolul mare, prima care a urcat pe scenă a fost Cristina Ilie, susţinând un mini-recital. Cristina Darha şi "Hangiţele" au fost foarte bine primite de către publicul spectator. A urmat apoi Alin, care a oferit melodii de muzică uşoară şi a întreţinut publicul. DJ Jungle a făcut din nou "minuni" din melodiile verii şi nu numai.
"Cireaşa de pe tort" a serii a fost Andreea Bălan, care, însoţită de elegantele ei dansatoare şi de talentatul ei partener (de dans), Petrişor, a realizat un program artistic pe cinste!
Seara a doua s-a dovedit a fi un show în adevăratul sens al cuvântului! Oraşul cu numărul 20, cu un public de nota 20!








Ultima zi, duminica fiind, ne-am simţit la fel de bine ca în celelalte două!
Publicul buzoian s-a înscris începând cu ora 17 la cocursul de sărit coarda şi au participat nerăbdători la parada orăşelului.
Cătălin Măruţă a realizat concursul „Buzău are talent”, iar mai apoi, i-a chemat pe scenă pe: Elisabeta Turcu, (sărbătorită pe scenă de fanele dumneaei), Claudia Ghiţulescu şi trupa „Sânzienele”, Alexandra Ungureanu, Keo, Skizzo Skillz şi Proconsul! Momentul „Cerul”, oferit de Proconsul, a fost unul memorabil, pentru că Ioana, cea care a cântat cu Bodo, a reuşit sp facă aceasta!
Ne bucurăm că am ajuns la Buzău, ne-am simţit extraordinar!