„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc

joi, 26 august 2010

Avem nevoie de noutăţi, aşa cum am spus şi acum o săptămână! Câţiva dintre componenţii clubului, cei care nu au înregistrat săptămâna trecută, au făcut asta astăzi! Şi aceştia sunt Anisia, Radu şi Raluca, Alina(o nouă prietenă a clubului) şi Radu-Andrei Mihalache!
Chiar dacă eu, Iuliana, Pati şi Raluca Rogojină am înregistrat săptămâna trecută câteva melodii, am fost şi astăzi prezente la studio pentru a înregistra o melodie de grup numită "Prietenii mei"!










Şi pentru că azi a fost o zi specială pentru Raluca Petre, i-am fost alături la petrecerea organizată de familia ei, pentru cei 5 anişori pe care i-a împlinit! Chiar dacă i-am urat tradiţionalul "La mulţi ani" şi faţă-n faţă, nu ezit să o fac şi acum, urându-i tot binele din lume, împliniri, noutăţi şi fericire alături de cei care o iubesc! Iar mâine, Radu împlineşte şi el aceeaşi frumoasă vârstă! Aceleaşi urări şi lui, şi Andreei Junior, a cărui zi de naştere a fost acum o săptămână!







Duminică, 29 august, după două emisiuni înregistrate, vom reveni cu noutăţile pregătite pentru dumneavoastră, în direct, la ColumnaTv, de la ora 10!

Vom avea aşadar, doi sărbătoriţi "proaspeţi", pe Raluca şi pe Radu, iar a treia sărbătorită va fi Andreea Junior, care a împlinit 7 ani acum câteva zile!
Vă aşteptăm să ne urmăriţi!!!
Adevărata prietenie se dovedeşte atunci când prietenul tău este în suferinţă, atunci când are cea mai mare nevoie de tine! Din păcate, Georgiana Dumitrache, colega noastră de la Clubul Victorioşilor, trece prin momente foarte grele. Chiar dacă toată lumea spune "e copil, nu ştie ea, nu conştientizează acum cu adevărat ce se petrece", eu zic că ea conştientizează deja prea mult tot ce se întâmplă şi cu greutatea care o apasă acceptă realitatea. Astăzi am fost alături de ea când tatăl ei a fost condus pe ultimul drum! Familia, colegii, prietenii, vecinii, mulţi oameni cu suflet au vrut să-şi ia adio de la nea Georgel aşa cum se cuvine! Lacrimi de tristeţe, de dor, de disperare, strigăte în zadar şi cuvinte neauzite... În aceste expresii se poate descrie starea care ne-a cuprins pe toţi!

Din nefericire, timpul nu poate fi dat înapoi, nimic nu se mai poate schimba! Suntem alături în continuare de Georgiana şi o vom ajuta să treacă cu bine peste evenimentul neplăcut din viaţa ei!