„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc

vineri, 26 octombrie 2012

Clubul Victorioşilor a deschis "Festivalul Toamnei" !





Vineri, 26 octombrie 2012, a demarat prima ediţie a "Festivalului Toamnei" de la Târgovişte. Timp de trei zile (26, 27, 28 octombrie 2012), oraşul găzduieşte producători din toată ţara - care prezintă cele mai bune produse tradiţionale româneşti (fructe şi legume proaspete, brânzeturi şi produse tradiţionale, vinuri alese şi multe altele).
Începând cu ora 12.30, a avut loc oficierea deschiderii Târgului, realizată de preoţi, organizatori şi oficialităţi. 
După aceasta, componenţi ai Clubului Victorioşilor au evoluat cu momente artistice folclorice şi au deschis Festivalul cu zâmbet şi copilărie. Mai apoi, timp de câteva ceasuri, Victor Mihalache şi Cristina Ilie, prezentatorii acestui eveniment, au realizat un Radio al Festivalului, în cadrul căruia s-au difuzat melodii actuale dar şi deja cunoscute. Au organizat şi concursuri, iar producătorii au oferit premii astfel încât spectatorii să participe cu interes.
După ora 16.00, Iuliana Ilie, Cristina Ilie şi Victor Mihalache, au susţinut micro recitaluri, iar începând cu ora 18.00, Ani Crăciun şi invitaţii săi (Florica Jinga, Geta State, Rodica Nicolescu şi mulţi alţii) au cântat şi au desfăşurat programul până spre încheierea primei zi de Festival.

Sâmbătă, 27 octombrie 2012, decurge a doua zi de Târg, unde surprizele se vor ţine lanţ, la fel ca în prima zi. 
Vă aşteptăm!











Clubul Victorioşilor la Festivalul de Umor "Povestea Vorbei" - Găeşti


Cu momentul umoristic scris şi regizat de Victor Mihalache, "Poveşti modernizate" (grup: Medeea, Anisia, Gabriela, Maria, Andreea, Cosmin şi Constantin Petrovici), cu "Balada chiriaşului pierdut" (Radu Iordache) şi cu "Păcală" (Alexandra şi Eric Negru), componenţii Clubului Victorioşilor au reprezentat comuna Aninoasa, judeţul Dâmboviţa, la Festivalul de umor "Povestea Vorbei" - de la Găeşti, vineri, 26 octombrie 2012.
"Victorioşii" au fost, ca de obicei, aplaudaţi şi felicitaţi pentru evoluţia lor. Rezultatele vor fi stabilite de către juraţii pricepuţi (printre care se numără şi Eusebiu Ştefănescu şi Grigore Leşe), iar sâmbătă, 27 octombrie 2012, în cadrul Galei Laureaţilor a Festivalului, se vor afla deciziile juriului pe care vi le vom comunica!


Articol despre platoul de televiziune folcloric al Clubului Victorioşilor


Viorel Marionoiu, directorul Căminului Cultural Dragomireşti, a realizat un articol în "Informaţia de Dragomireşti" (ziar care se distribuie gratuit în comună) despre "victorioasa" Cristina Ilie, familia ei şi muzeul etnografic şi folcloric pe care îl au în casa construită în satul Decindeni, comuna Dragomireşti (unde familia Ilie îşi are rădăcinile) şi unde deja au avut loc filmări pentru emisiuni dedicate folclorului, realizate de Clubul Victorioşilor.
Mulţumiri!