„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc

joi, 15 iulie 2010

A mai căzut o stea. O stea cu importanţa ei. O stea care vrând nevrând, a fost iubită şi apreciată de mulţi oameni.
Mădălina Manole a plecat mult prea repede dintre noi, dar a fost alegerea ei; şi nu mai contează dacă noi am înţeles-o prea mult, sau dacă n-am înţeles-o deloc. Poate că ea a considerat că e totuna să n-ai nimic sau să ai tot... poate că ea n-a mai putut continua foarte mult timp după ce şi-a spus că nu mai poate... Mădălina Manole ne-a îndrăgostit de ea... însă n-a fost de ajuns. “Fata cu părul de foc” vroia mai mult de atât.
Cine ştie? Poate că nimeni n-a avut curaj sa se ridice la aşteptările ei. Sau poate că acele aşteptări au fost puse prea sus şi nimeni din păcate nu a ajuns la ele... Sau... cine ştie? Poate că a vrut ca data de 14 iulie 2010, (ziua în care ar fi trebuit să împlinească 43 de ani), să rămână întipărită mult timp, în minţile multora. Şi nu am de gând s-o judec. Nu mi-aş permite aşa ceva. Însă pot spune doar că steaua ei era aşezată bine acolo unde era. Dar a căzut... A căzut, şi nu a mai avut cum să se înalţe la loc...
Toate lucrurile întâmplate le putem considera ca pe nişte semne; şi nu de Sus. Ci de aici, de lânga noi; de aici, de la... fata noastră dragă! Şi e clar ca ar trebui să ne dea gândit... şi haideţi să fim mai atenţi data viitoare când avem de gând să promovăm mai mult pe cineva şi pe altcineva mai puţin.


Ieri, 14 iulie 2010, împreună cu Pati şi domnul Victor, am realizat din nou reportaje legate de Campania Umanitară la care ne-am alăturat şi ne-am aflat chiar unde se depozitează deocamdată toate lucrurile donate, la Centrul Cultural Aninoasa, unde am filmat şi noi eseuri pentru Capra vecinului. Am rămas uimită că oamenii au dat o mână de ajutor, că au vrut să ajute; că nu s-a stat cu mâinile în sân, ci că s-au strâns numeroase lucruri, iar reportajele se pot urmări pe ColumnaTv. Domnul primar, Constantin Maricescu, ne-a oferit detalii despre întreaga campanie, iar vice-primarul, Vasile Holban, inimos, aşa cum ne-a obişnuit, ne-a povestit despre oamenii care nu încetează nici acum să vină să doneze, oamenii care vin cu lacrimi în ochi, dornici să ajute.




După, am mers la prima şedinţă a clasei a IX-a A, iar mai apoi, tot în formula în care am filmat la Aninoasa, am mers să dăm o mână de ajutor la montajul emisiunii "Capra vecinului"! Din nou s-a muncit mult, din nou ne-am dăruit momentelor plăcute, iar astăzi, 15 iulie, am mers la Bucureşti, la Favorit Tv să predăm caseta cu emisiunea care va fi difuzată sâmbătă, începând cu ora 9 şi am vorbit şi cu domnul director Dorin Grama pe care îl apreciez pentru tot ce face!