Păi... sincer, încep să-mi revin... încep să mă caut, încep să mă regăsesc... Încep în sfârşit să pot să fiu eu din nou. Nu spun că până acum n-am fost, dar acum, când simt că sunt cum eram odată, încep să-mi dau seama că până acum, eram totuşi diferită... Făceam totul doar ca să fie făcut, doar ca să nu dezamăgesc oamenii... iar acum? Acum nu ştiu... Am mai multă poftă de viaţă, privesc altfel lucrurile şi încerc să văd în lucrurile rele şi părţile bune... :) Şi totuşi, sunt tristă... mâine dau teză la geografie! :( Şi dau la geografie pentru că semestrul trecut, nu am ajuns la cea de la istorie! Că na, viaţa de vedetă cere sacrificii, nu? :)) Şi până la urmă, eu mă bucur totuşi că dau teza... pentru că mai scap de una... Mai am 3. :D Una la clasă şi două naţionale... Dar o să fie bine... ştiu asta. :D Mă bazez pe mine!)
Mă, nu ştiu... am început să-mi fie drag de mine :)) Şi nu-mi port deloc o admiraţie exagerată! :)) Dar nu zic numai eu că sunt altfel... mulţi mi-au spus... şi mă bucur. ;))
Şi totuşi, cred că ar fi cazul să merg să mai repet un pic la geografie, ca să fie bine mâine.
[Vă puuuuuuuuuup!]
:))

... Şi de acolo, din spatele unui surâs fals, îmi ţineţi evidenţa zâmbetelor. ;)




Maxim, Pati, da? :))

"Scandalul foamei" a putut Gabi să numească cearta de astăzi între clasa noastră şi administratora şcolii, pentru că noi, nu mai puteam de foame, iar cum scumpele noastre colege nu au avut bunăvoinţa să meargă să ia laptele şi cornul, am mers frumos la cei de a 6-a şi "le-am cerut" laptele şi cornul lor. După ce am mâncat cu toţii, s-au plâns administratorei că cei de la 8A le-au furat mâncarea. :)) Bineînţeles că nu a fost aşa şi am fost puşi de faţă cu ei şi i-am prins cu minciuna. :> [şi ne-am ales şi cu mâncare :D:))]
Şi ieri, tot mâncarea a fost principalul subiect al meu, al Alinei şi al Andradei, căutând prin şcoală copii care să ne "sponsorizeze", cumpărându`ne mâncare. :D Am făcut rost de bani, am pus şi noi tot ce aveam şi am mâncat toată ziua. :))
"Desigur că da!"
Se pare că ieri şi azi au fost nişte zile speciale pentru noi: am mâncaaaat! :))

Revin vremurile buneee :>
Viitorul sună bine! :D

Tu,
Mă auzi vorbind prostii…
Eu,
Discut despre vremea de afară,
despre muzică,
oameni şi lucruri.
Mestec aceeaşi gumă de 15 minute.
Clipesc întruna.
Oftez subtil la fiecare pauză-n vorbire.
Cred că şi casc...
Tu,
Dai din mâini ca tâmpita şi observ că altceva n-ai nimic de făcut.
Ţipi. Te crezi superioară. Mă disperi.
Noi,
Zâmbim...
Mai sec decât un vin sec.
Eu,
Te aud spunând tot felul de lucruri.
Tu,
Mă suni dimineaţa să-mi spulberi visele frumoase. [bine că nu aud telefonul.]
Eu,
Mulţumesc mie!

Hai cu dormituuul !:D

Băi, promit că serile astea le pierd pe neeet. :> Pentru că dimineţile astea mă trezesc la ce oră vreau eu, mă. :D Mă bucur ca atunci când am aflat că n-o sa mai vină Fane Mormolocitu` la şcoală nu ştiu câte zile. Mi-aş fi rupt şi-o mână (aşa cum spune el) ca să scap câteva zile. :)) Şi mai apoi, să aflu că de fapt o să vină, că de fapt n-o să scap deloc de el. :D:)) [hai mormo`, :D ştii că glumesc ;;) cică n-aş putea trăi fără tine... :))]
Şi să revin... Zilele astea sunt fericităăăă! Dooooorm! :)) Păi ce-mi pasă mie, mă? :D Aaaa... şi apropo, beau ceai! Mă uimesc! :))

MAXIM Pati, MAXIM! :))

Pe bune, jur că eu nu uit oamenii din viaţa mea. Ba mai mult, am încercat întotdeauna să păstrez cu toţi cei care au trecut prin viaţa mea o amintire perfectă...

Au fost momente în care mi-a fost frică să nu pierd pe cineva drag. Dar crescând, mi-am dat seama că nu pierd pe nimeni dacă ţin bine de sfoara prieteniei... dar în schimb, mi-am mai dat seama că oricât ar fi de rezistentă sfoara asta, într-o zi se rupe. Dar nu se rupe permanent. Şi cel mai urat e când totul se termină brusc din cauza altora... [n-am păţit nimic, nu m-am certat cu nimeni, asta simt că trebuie să scriu, deci asta scriu!]

Nu ştiu, în momentul de faţă îmi rămâne numai să preţuiesc în continuare oamenii din viaţa mea, şi să-mi dau seama cât de importanţi sunt pentru mine, la vremea respectivă. :)

Ciudat, dar este! :D

Nu ştiu... Toată seara m-am tot gândit şi m-am răzgândit ce să postez... Şi tot nu m-am hotarât. :D Dar ştiu clar că nu vreau să mai treacă o zi fără ca eu să postez. :D
Da. Şi ăsta se consideră post, nu? :)) Mai ciudat, dar este. :D

Hai că pot!

M-am gândit şi mi-am demonstrat că pot. Au fost vremuri în care am rostit cuvinte prea mari... şi a fost bine pe moment. Dar când mi-am dat seama că nu e bine, poate că am primit mult prea multe reproşuri. (fie că le-aş fi meritat, fie că nu.)
Şi n-o să se mai repete. Pe cuvânt! O să mai promit ceva, numai în momentul în care voi fi sigură că mă voi ţine de promisiune... şi va fi mult mai bine-aşa.
Cât despre trecut, în cazul în care am greşit cu ceva, nu-mi cer iertare. Mă iert eu însămi.[-sper că există un iad şi pentru cei buni!]
Şi apropo... Doar dacă va fi nevoie de mine voi mai întoarce capul. Dacă nu, mă voi bucura în sinea mea că în sfârşit am ajuns la mal. :)

Şi na colegi! :)

Păi ce naiba... Azi a fost şi marţi, a fost şi 13... urât rău. :) Astăzi, în ora de mate, după ce directoarea şcolii a venit la noi în clasă de două ori, am ajuns la concluzia că suntem clasa problemă a şcolii. Şi da, chiar suntem... ba mai mult, vom fi mutaţi lângă cancelarie, ca să nu mai fim aşa de răi, aşa de mizerabili şi poate în felul ăsta ne conformăm şi noi o dată regulamentului. :)) Chiar doamna directoare ne-a spus că suntem cea mai slabă şi cea mai nesuferită clasă, cei mai tâmpiţi şi cei mai destrăbălaţi copii care nu se îmbracă niciodată aşa cum trebuie, ba mai mult, a sunat-o pe doamna dirigintă să coboare în pauză până la noi în clasă să ne vadă în ce hal arătăm noi şi clasa totodată. Bineînţeles că profa` de mate a pus şi dumneaei paie pe foc, ţipând la noi de faţa cu doamna directoare. :) (că doar de, trebuie să dea dovadă de profesoară model, nu?)

Şi uite-aşa clasa noastră a ajuns la scăderea notei la purtare, pentru felul în care se comportă 51% din clasă. Noi, cei 49% vă mulţumim din suflet vouă, colegilor noştrii, pentru că datorită vouă acum suntem în conflicte cu toţi profesorii şi vă mai spunem că ne e ruşine de această situaţie! Şi pe bune, exageraţi! Vă iubim. :)
Şi na colegi! :)

Ce vise? Gânduri târzii mai bine spus. :)

Hai să ne jucăm puţin... Hai mai bine să ne gândim un pic la noi când am fost copii... câte vise aveam, nu? Ce îmi mai zbura imaginaţia la câte şi mai câte... Câte activităţi mi-au plăcut la vremea aia, câte vroiam să fac şi câte mai vroiam să am... Lucruri care îmi făceau plăcere, activităţi pe care nu le-aş fi făcut niciodată forţat, ci doar din simplă pasiune sau simplă plăcere...
Şi acum stau şi mă gândesc câte mi-au mai plăcut după ce am mai crescut puţin. Câte lucruri visate de mică încă le mai vreau şi câte din activităţile respective mai vreau să le fac?
Şi stau şi încă mă gândesc...
Există vreo legătură cu visele mele?

Pe bune că aşa e!

Hei, pe bune acum, nu mai suport, nu-mi mai convine, etc! De câteva zile încoace mă trezesc numai de dimineaţă. Ori am filmări, ori are tata treabă cu mine, ori are mama nervi şi nu mă lasă să dorm prea mult, ori intervine ceva neprevăzut. (Trist!)
Şi ieri, şi azi, şi mâine şi poimâine m-am trezit şi mă voi trezi înainte de 9. :D Ştiu, pare aiurea, dar mie ora 8 şi ceva mi se pare destul de devreme pentru o dimineaţă perfectă! Dar aşa m-am obişnuit. Şi ştiiiiiuuuu! Orice învăţ are şi dezvăţ. Dar în cazul meu nu vreau să aplic asta! :D [şi serios, poza asta ar fi fost ok din toate punctele de vedere dacă aş fi ieşit şi eu întreagă! MAXIM! :))]
Şi deja disper! Chiar dacă mă trezesc mai de dimineaţă şi am timp mai mult ca să-mi fac tot ceea ce-mi propun pentru ziua respectivă, pe bune acum, uneori simt că trece viaţa trezindu-mă devreme. (în niciun caz că trece dormind! :D)
Hai, fie, o dimineaţă-două acolo, să fie şi matinale. Dar să nu exagerăm, vă rog! Nu vreau ca toate zilele să-mi pară paradis, ca atunci când nu am nici o treabă şi mă trezesc după 9 jumate, 10! Păi ce-mi pasă mie? :D; dar nu vreau nici să devină obicei! Da? Vreau doar să dorm! Iar acum este ora 23 şi ceva şi eu nu sunt în pat. Putem lungi nopţile dacă vă roagă Cristina Ilie? ;;) :D

Şi pe bune din nou, chiar am început să vorbesc numai cu "pe bune!"

Hristos a înviat!

Fie ca spiritul sărbătorii să vă zugrăvească viaţa în cele mai vii culori, iar fericirea să vă inunde! Un Paşte fericit tuturor! Hristos a înviat! :*

Am şi eu ceva de spus...

Să ştiţi că şi eu mă gândesc la voi toţi, chiar dacă nu o fac oficial. Nici nu vă imaginaţi că o fac atât de des. Adică, eu nu postez pe blog mare lucru despre diverşi oameni la care ţin. E adevărat, ţin la ei ca la ochii din cap, le transmit urări, dar faţă-n faţă dacă am ocazia; dacă nu, ori îi sun, ori mă abţin. (depinde de situaţie). Nu vreau să fiu răutacioasă chiar dacă obişnuiesc să o fac cu unele persoane (care chiar merită), nu vreau să scriu “10 mii” de rânduri doar pentru că mă deranjează unele lucruri şi nu vreau să se înţeleagă că exagerez… Nu, nu exagerez. Pentru a nu ştiu câta oară, îmi exprim nemulţumirile, chiar dacă uneori mă abţin mai mult decât trebuie. Da, e vorba cam de aceeaşi persoană care în fiecare săptămână mă face să râd, aceeaşi persoană care, credeţi-mă, nu are altceva mai bun de făcut, decât să comenteze cu totul alte lucruri ce nu ţin de ea. “Helău”, nu am nimic cu ea, serios. Nici ea nu are nimic cu mine. Dar undeva în adâncul sufletului, simt că e reciprocă treaba.
Şi da, aş vrea şi eu să scriu pe blog tot ceea ce gândesc… dar mi-e imposibil, eu nu sunt aşa… şi nici n-o condamn pe ea că face asta, dar, totul are o limită!

Maxim am spus! :)

P.S.: În caz că vă simţiţi vreo 2 persoane la aceasta compunere, vă mulţumesc din suflet! :*

Eu, ironică? Bine, bine, câteodată! :D

:D

:D

Nu mai ştiu exact în ce publicitate am văzut acele foi ridicate de oameni pe scria: "Întârzii la premieră", etc., dar ştiu sigur că mi-aş dori să pot să scot şi eu o astfel de foaie pe geamul maşinii atunci când suntem în trafic, pe care să scrie: "Dispari. Întârzii la repetiţii." (Pentru că obişnuiesc să fac asta :D), iar toate maşinile şi toţi oamenii să se dea din calea mea, aşa cum o fac când se aud girofarele unei ambulanţe sau a celor de la poliţie, care de multe ori nici nu le dau drumul, dar au pretenţia ca toţi să-şi imagineze că ei se grăbesc.

Astăzi, după 2 ore de "Capra Vecinului" am plecat cu ai mei la ţară. M-a bufnit râsul când am văzut fel şi fel de poliţişti dând din mâini şi dirijând circulaţia doar pentru că ăsta le e serviciul. Unul dintre ei era chiar amuzant, pentru că şi el râdea de ceea ce făcea. (învârtea încontinuu mâna dreaptă arătând pe unde s-o ia maşinile-de parcă noi nu ştiam pe unde s-o luăm să ajungem la ţară.) De fapt, in cazul de astăzi poliţiştii mai mult încurcau circulaţia, cozile fiind infernale. La un moment dat o maşina din spate ne tot claxona. După ce am realizat că era poliţia, ne-am retras şi noi într-un final. "Că doar de, (zice tata)- N-o să stăm acum numai cu ochii în oglinzi să vedem când sunt maşini de poliţie în spatele nostru. De-aia există girofare. Să le dea drumul."

Sau să se dea toţi din calea mea, aşa cum s-a dat Bianca joi din calea unei maşini care avea diverse obiecte ale unui termopan scoase pe geam, iar ea s-a ferit în ultimul moment pentru a nu primi una sau mai mult lovituri în faţă.

Mai devreme am fost până la magazin şi de cum am intrat, vânzatoarea m-a privit şi respirând uşurată mi-a spus: "Credeam că ai venit cu televiziunea."
Eeei na, mai umblu şi fără din când în când. :))
Am fost din nou felicitată pentru reality show-ul de la Antena1, pentru "Capra vecinului" de la Favorit Tv, dar şi pentru "Clubul Victorioşilor" de la ColumnaTv. (Televiziunea oraşului tău! Nu Răducu? :D)

Eeei na... Aveam atâtea idei pentru postare, iar unele dintre ele le-am pus chiar aici, în compunerea asta.

Ţin să spun că am cam pierdut noţiunea timpului. De când intru în vacanţe, uit în ce zi sau dată suntem, uit chiar şi de mine... Ziua de azi, a început într-un mod plăcut, trezindu-mă la cât am vrut eu! :)) Am fost cu Alina la cumpărături, mi-a cumpărat şi haine, pentru că mie toată lumea îmi plăteşte ceea ce vreau, (pentru că toată lumea mă iubeşte), :D apoi am fost la Biserică, după ce am venit am făcut curat pe ici pe colo şi uite-aşa s-a făcut seară şi aproape că a mai trecut o zi din viaţa mea... :)

Ehhh. E 19:31. Am ajuns acasă în sfârşit. Am fost să filmăm pentru emisiunea de duminica la Muzeul Scriitorilor din Târgovişte. A ieşit totul bine, chiar dacă am avut parte şi de o ploicică care ne-a cam stricat planurile, dar în final, totul a fost bine. Până la 12 jumate când a trebuit să ne întâlnim cu toţii la muzeu, eu şi Bianca am ŢcolindatŢ oraşul. Mai întâi am mers la mama la serviciu să-mi facă 2 cozi :)), dar până să ajungem la ea, ne-am tot întâlnit cu persoane care se uitau ciudat la cum eram îmbrăcate. :D Până la urmă am ajuns la mama, mi-a făcut cozile, am stat să le recit colegelor ei poezia "Repetabilă povară" de Adrian Păunescu şi o doamnă chiar a lacrimat. Nu poate decât să mă bucure acest fapt, pentru că am simţit că prin asta mi se răsplateşte într`un fel munca pe care o depun. [şi nu mi-au murit lăudătorii! :)]... În drum spre muzeu, era să ne pice apa în cap dintr`o fereastră, dar cine a aruncat, a dat exact între noi, deci nu am fost udate! :) Am mers şi până la Jade-Bijou să ne cumpărăm "pene"(Bianca) şi clame.(eu) :)) Bineînţeles că timpul a trecut neobservat şi noi aproape că am întârziat, dar ca să îl facem pe domnul Victor să nu ne certe, am cumpărat o sticlă de suc. :)) [şi nu ne-a certat. nu pentru că am luat suc, ci pentru că nu ne-a certat şi gata!]

Ziua s-a sfârşit cu bine, mai ales că odata cu venirea Paştelui se întâmplă şi fapte bune... Apropo... am vorbit şi cu Luca astăzi. :)

Ce să mai spun dragii mei cititori... :) Vă las să ne admiraţi în fotografiile de mai jos.