...
Şi de ce nu mă mai sperii de pisica neagră care aproape zilnic îmi taie calea? De ce nu mă mai bucură avioanele de pe cer, la care altădată săream într`un picior punându`mi diferite dorinţe? Şi dacă am crescut, ce? Şi dacă m`am maturizat, de ce m`am schimbat? Şi de ce nu mai caut la infinit trifoi cu patru foi ca să`mi poarte noroc? Poate pentru că norocul m`a ocolit de prea multe ori. Dar nu mi`a păsat. Şi am mers mai departe... şi am vrut să cred că totul e bine... şi uneori, chiar a fost. Şi uneori, totul a mers prost. Şi chiar aveam nevoie de oameni care să`mi fie alături. Şi n`am avut. De ce? Cu siguranţă pentru că nu am ştiut să`i apreciez la momentul potrivit. Şi uşor uşor, i`am şi pierdut... Dar de nenumărate ori unii m`au bătut pe umăr şi fără să`mi spună ceva, m`au făcut să înţeleg că îmi sunt alături. Dar nu vreau să pară că fac pe interesanta şi că arunc vina pe alţii. Dacă eu consider că am pierdut oameni importanţi în viaţa mea, vina îmi aparţine.
[Cât despre ce vreau eu...] Vreau doar să fie ca înainte... [şi nimic nu mă opreşte] să mă bucur când văd fluturi zburând, când miros florile, când văd copii zâmbind şi când iau o notă mare... şi nu atunci când sunt indiferentă şi ironică.
P.S.: "Zâmbeşte pentru viaţă!"
...
