„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc

sâmbătă, 20 februarie 2010

Nu ştiu exact...


Ei bine dragii mei,(cum spunea cineva), vă scriu după mult timp în care am absentat. A trecut atâta vreme de când nu am postat aici încât parcă îmi e străin propriul blog. În fiecare zi am vrut să scriu, dar cum nu am avut nici timpul nici condiţiile necesare, mi`am permis să vă las un pic în suspans. După cum spuneam, toată săptămâna am fost ocupată în realizarea unui proiect Antena1. Pot oferii mai multe detalii, numai în momentul în care emisiunea va fi difuzată. Până atunci, să vorbim despre altceva...
M`a făcut mai mult să scriu, faptul că acum vreo 10 minute, nu ştiu clar ce căutam pe internet, dar din pură întâmplare am găsit un blog al unui om care nu ştiu cum, dar a reuşit să mă impresioneze prin felul în care gândeşte. Parcă îmi vedeam acolo gândurile mele, ideile şi tot ce mă înconjoară. M`am gândit că e bine să salvez câteva dintre compunerile şi rândurile lui, cerându`i voie mai apoi, să postez câteva dintre ele şi pe blogul meu. Asta o sa fac de`alungul zilelor, pe lângă ce o să vă mai povestesc legat de ceea ce fac.
În rest, totul se schimbă... vremea, oamenii şi sentimentele. Totul e aiurea de multe ori şi mă întreb ce caut eu aici... Dar vorba aia... "Totul în viaţă are un rost, cum orice rând într`o carte are un tâlc." Sună destul de bine... parcă te face să treci peste tot... peste tot ce uneori te deranjează. Şi ca de fiecare dată, era clar că nu ştiam cu ce să încep... sau cum să încep. Acum nu ştiu cu ce să închei... sau cum să închei. În orice caz, vă promit că voi schimba pe`aici tot ce ţine de schimbare, că doar na, şi blogul merită schimbare... nu numai vremea şi oamenii. :) Până la următoarea postare, zâmbiţi! :)