„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Cele mai tinere cupluri din comuna Aninoasa, (7 la număr), cu ajutorul naşilor deosebiţi Violeta şi Constantin Maricescu, au sărbătorit astăzi 50 de ani de la căsătorie! Cu emoţii cu tot, am pornit cu toţii de la Primărie, (după ora 13), spre Biserica din Aninoasa, iar eu şi Iuliana am ţinut lumânările pe tot parcursul slujbei! Am făcut fotografii cu mirii, cu naşii şi cu toţi invitaţii, alături de care am pornit mai apoi spre Compleuxul din Aninoasa, pentru petrecerea organizată în cinstea mirilor! Nu toată lumea a dansat, dar sunt convinsă că absolut toţi s-au simţit excelent, iar darurile de nuntă din partea naşilor nu au lipsit!
Spre seară, (după ora 19), am fost prezenţi ca în fiecare an la Mănăstirea Viforâta, la Noaptea de poezie! Alături de mai mulţi poeţi ai judeţului Dâmboviţa şi nu numai, am petrecut câteva ceasuri recitând, ascultând, cântând şi nu în ultimul rând, gândindu-ne la Adrian Păunescu şi dedicându-i această frumoasă seară de poezie!
Mâine, începând cu ora 10, vă aşteptăm să urmăriţi nelipsita noastră emisiune "Clubul Victorioşilor", la ColumnaTv.