„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc

luni, 4 iulie 2011

Week-endul cu numarul 10, intr-un oras cu un public de nota 10!
Mix Music Evolution la Fetesti!



















Alături de de Adelina Zamfir, am reprezentat grupurile din care facem parte, Clubul Victorioșilor si Scoala Micilor Vedete la Fetești, în județul Ialomița, vineri, 1 iulie; sâmbătă, 2 iulie și duminică, 3 iulie, în cadrul marelui turneu Mix Music Evolution!
Vineri, am avut ocazia să ne întâlnim sis a ne fotografiem cu Ştefania Rareș, Cristina Hara și trupa „Hangiţele”, Jean de la Craiova, Dj Jungle, Alin, Keo și talentații lui invitați, Alexandra Ungureanu şi Skizzo Skillz.
Sâmbătă am participat la sărbătorirea firmei “Elcomex”, la Cernavodă, unde am realizat si o sedinta foto, langa interesantii copaci pe care i-am intalnit. Spre seară, ne-am întors la Fetesti si înainte de începerea marelui spectacol, eu, Adelina și trupa de dans din Fetești “Taifun”, am evoluat cu cantece si dansuri. Am realizat si picturi pe fata copiilor care au participat la concursurile organizate de noi! Apoi, la spectacol, i-am întâlnit pe Andreea Balan si Petrisor Ruge, Uni-k, Ion Arthur si trupa "Românaşii".
Toata ziua de duminica a plouat. Probabil ca nimeni nu mai spera sa se lumineze, dar s-a intamplat. Soarele a aparut si a tinut pana la finele spectacolului. Pe covorul rosu au urcat mai intai domnul Victor Mihalache si Ana-Maria Ilioaie, care au prezentat spectacolele si au chemat-o sa cante pe Andreea Stefan din Fetesti. Elisabeta Turcu, Claudia Ghitulescu si trupa Sanzienele au continuat programul artistic. Apoi, Catalin Maruta a organizat concursuri pentru cei din public si am urmarit cu totii imensul foc de artificii! A prezentat-o apoi pe frumoasa Andra si pe cei de la Proconsul, care au sustinut recitaluri extraordinare.
Ii multumim domnului Victor Mihalache pentru ca ne-a ales sa participam la acest super turneu! Ne-am simtit excelent!
Iar acum, la final, putem rosti cu toata increderea ca astfel s-a desfasurat week-endul cu numarul 10, intr-un oras cu public de nota 10!