„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc

joi, 21 iulie 2011

Filmare la Grădina Zoologică!
















Încărcaţi de bucurie şi optimism, am pornit astăzi spre Grădina Zoologică din Târgovişte, acolo unde am stabilit să ne desfăşurăm filmările pentru emisiunea „Clubul Victorioşilor”!
Ca de fiecare dată, am fost primiţi excelent, iar doamna director chiar a accceptat să filmeze alături de noi şi să ne explice despre fiecare animal sau pasăre în parte!
După ce am făcut ocolul întregii grădini zoologice şi după ce ne-am bucurat de momente unice privind animăluţele desfăşurându-se, ne-am aşezat sub un umbrar, aflat tot în interiorul grădinii zoologice şi acolo ne-am putut desfăşura aşa cum trebuie momentele poetice şi muzicale!
Cristiana, o mai veche componentă a Clubului Victorioşilor în vârstă de 7 ani şi jumătate, a revenit printre noi, iar astăzi ne-a împărtăşit din gândurile ei şi ne-a cântat melodia „Mi-am făcut bundiţă nouă”!
Totul a decurs minunat, vremea a ţinut cu noi, iar poeziile şi cântecele oferite de către componenţii Clubului Victorioşilor şi ai Şcolii Micilor Vedete au dat gust întâlnirii!
De altfel, weekendul acesta avem numeroase acţiuni la care vom participa! Raluca Petre şi bunica Aurelia Oprea, doamna Viorica Mihalache şi Radu Andrei Mihalache pleacă vineri, 22 iulie, către Moeciu de Sus, acolo unde se desfăşoară festivalul „Dor de munte”.
Restul componenţilor vor evolua în cadrul sepctacolelor Mix Music Evolution şi îl vor ajuta pe Victor Mihalache la realizarea jocurilor şi a animaţiei dedicate celor mici!