„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc

joi, 11 iulie 2013

„Clubul Victorioşilor” la Ambasada României la Belgrad


Micro-spectacol şi întrevedere cu Excelenţa Sa domnul Daniel Banu, Ambasadorul României în Serbia

Aflaţi în Serbia pentru filmări la coproducţia româno-bulgaro- sârbă „Misiune de urgenţă”, componenţi ai „Clubului Victorioşilor” din Dâmboviţa, Caraş Severin şi Torak – Serbia, au avut miercuri, 10 iulie, şansa unei întâlniri la nivel înalt. Ei au fost primiţi la Ambasada României la Belgrad de Excelenţa Sa Daniel Banu, ambasadorul României în Republica Serbia. După un dialog destins şi dechis şi după punerea la punct a unor proiecte culturale care vizează comunităţile româneşti din Serbia, şi mai ales pe cele de pe Valea Timocului, personalul ambasadei a asistat la un scurt program artistic oferit de : Elena Molea ( Caransebeş ), Ana Popi şi Kornel Mili ( Torak – Serbia ), Radu Iordache, Victor Trandafir, Cristina Ilie, Viorica şi Victor Mihalache ( Târgovişte ). Aprecierile au fost numeroase şi s-a deschis calea unei importante colaborări.
Echipa „victorioasă”, completată cu părinţi şi bunici din România şi din Serbia continuă filmările la Muzeul Aviaţiei, în centrele oraşelor Belgrad şi Novi Sad, la cetăţile Kalemegdan ( Belgrad ) şi Petrovaradin ( Novi Sad ), în Torak şi în alte locaţii din Serbia. Este programată şi o vizită de lucru la Redacţia în limba română a Televiziunii „Voivodina” din Novi Sad. După o scurtă trecere prin România, filmările vor fi continuate în Bulgaria, pe litoral. Filmul „ Misiune de urgenţă” va fi o comedie poliţistă cu scenariul şi regia semnate Victor Mihalache, muzica – Radu Mihalache, director de imagine – Emil Pavel, montaj – Liviu Negoescu , asistent de regie – Cristina Ilie şi producător – Viorica Mihalache. Este filmul cu şi pentru copii cu numărul 4 realizat de „Clubul Victorioşilor” şi Victor Mihalache Film Production.