„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc

luni, 9 august 2010


Pentru că am dovedit şi astăzi că noi ştim cu adevărat ce înseamnă prietenia, ne-am îndrăgostit de grupul cubanez "La Colmenita" la Muzeul Scriitorilor din Târgovişte, acolo unde ni s-a organizat o interesantă întâlnire cu ei! De cum au păşit în impresionanta curte a Muzeului, le-am oferit mici daruri din partea Clubului Victorioşilor şi a Şcolii Micilor Vedete, iar Raluca Rogojină ne-a invitat la o horă mare românească! Invitaţii noştri au răspuns cu inima deschisă chemării noastre la dans, şi au prins repede paşii, arătându-ne mai apoi şi ei câteva dintre dansurile cu care ei se mândresc! Nu am omis să-i învăţăm dansul Răţuştei şi împreună am realizat şi o "discotecă" plină de zâmbete şi dans! Cu mici emoţii, Iuliana ne-a oferit tuturor o doină românească! După fiecare moment artistic, aplauzele erau numeroase, iar strigăturile de bucurie răsunau în acele momente! După ce câţiva dintre componenţii grupului ne-au interpretat un cântec specific zonei de unde veneau, (cântec care ne-a surprins plăcut, sau cum spune românul, "ne-a lăsat cu gurile deschise"), am încheiat întâlnirea tot cu o horă românească, cântată chiar de mine! Au răspuns pozitiv fiecărei invitaţii la dans, cântec şi bună dispoziţie şi văzând că suntem prietenoşi, au încercat şi ei să ne aducă în "lumea" dansului şi a cântecului cubanez"! În cadrul discotecii, am realizat şi trenuleţul în care s-au prins cu atâta fericire, dar nici ei nu s-au lăsat mai prejos şi a urmat să ne prindem şi noi în trenuleţul lor!
Pe rând am dat dovadă de profesionalism, de graţie şi de prietenie şi astfel întâlnirea de azi ne-a făcut pe noi românii să ne simţim bine, iar pe ei, cubanezii, să se simtă ca la ei acasă! Despăţirea a fost grea, însă amintirea zilei de azi ne va însoţi peste tot de acum înainte! Fotografiile vor păstra în sufletele noastre momentele de azi şi mai adânc!