„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc

vineri, 3 iunie 2011




















„În sat la Aninoasa”, mereu sărbătoare!


A doua zi a Zilelor Zâmbetului de Copil s-a desfăşurat la Aninoasa, joi, 2 iunie, începând cu ora 10. Spectacolul a fost oferit de Şcoala Micilor Vedete, Clubul Victorioşilor, Teatrul „Junior” şi grupul „Muguri de anin”! Am avut invitaţi veniţi tocmai din Caransebeş, pe Elena Molea, Robert Bojin şi tatăl lui, Florin Bojin, doamna educatoare Maria Bîrză şi mama Elenei, doamna Miuţa. Copiii, Elena Molea şi Robert Bojin, ne-au cântat şi ne-au recitat poezii în grai bănăţean!
Cu „fanfara-n frunte”, la ora 16 am plecat spre Monumentul Eroilor, unde a avut loc depunerea de coroane şi Slujba de pomenire a eroilor.
Ploia ne-a cam stricat planurile spre seară, deoarece spectacolul folcloric trebuia să aibă loc în faţa Centrului Cultural, dar din cauza ploii a a vut loc în sala de spectacol a Centrului.
După ora 18 am dat drumul spectacolului folcloric „În sat la Aninoasa”(ediţia a XIV-a), pe care am prezentat-o împreună cu domnul Victor.
Ansamblul folcloric „Vestitorii Aninoasei” a oferit câteva suite de dansuri pe parcursul serii. Componenţii Clubului Victorioşilor şi cei ai Şcolii Micilor Vedete au intrat în scenă prezentând parada de costume populare, plus pardesii stilizate realizate de Geta Ilie! Ordinea de intrare în spectacol a interpreţilor a fost: Liliana Mocănescu, Ioan Alungulesei, Denisa Grecu, Camelia Conovici, Gheorghe Ciucioiu, Nicoleta Vasile, Constantin Maricescu, Ileana Pavelescu, Simona Dinescu, Petrică Mâţu Stoian şi Formaţia Ştrengarii.
Toţi soliştii au fost acompaniaţi de Orchestra populară condusă de maestrul Adrian Grigoraş! Profesionalismul, aplauzele, zâmbetele, aprecierile, felicitările, toate au fost „la ele acasă” şi au dat culoare spectacolului!
Întregul eveniment a fost filmat şi va fi difuzat de către Columna Tv şi Dâmboviţa Tv!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu