„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc
Se afișează postările cu eticheta Elena Molea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Elena Molea. Afișați toate postările

joi, 6 iunie 2013

Alte performanţe la "Clubul Victorioşilor"

Pe lângă premiul III la interpretare muzicală şi un loc II la recitare, Elena Molea de la Caransebeş a primit la concursul la care a participat de curând la Timişoara şi un premiu de popularitate, pentru care o felicităm!
Iuliana Ilie pleacă vineri, 7 iunie, spre Serbia, la un festival de muzică populară unde va reprezenta "Clubul Victorioşilor"! Mult succes!
Activităţi multe şi interesante se desfăşoară în continuare în Serbia, la Torak, în cadrul proiectului "Junior Celebrity", unde doamna Viorica, domnul Victor şi domnul Emil au realizat cursuri de televiziune, film şi multe altele.
Vă vom ţine la curent cu tot ce se întâmplă nou şi frumos la "Clubul Victorioşilor"!





marți, 4 iunie 2013

La "Clubul Victorioşilor" performanţele se ţin lanţ

Performanţele componenţilor Clubului Victorioşilor se ţin lanţ, deoarece aceştia participă la multe spectacole, manifestări, şi festivaluri, obţin premii importante şi lasă urme bune acolo unde ajung. Ultimele noutaţi ne-au fost oferite de Adelina Zamfir de la Movila - judeţul Ialomiţa, care de curând a trecut de preselecţia Festivalului "Steluţe pe portativ", organizat de Liceul de Artă "Ionel Perlea Slobozia", în colaborare cu Primăria Slobozia. În zilele de 14 şi 15 iunie, cu ocazia Zilelor Oraşului Slobozia, Adelina va reprezenta "Clubul Victorioşilor" la acest festival! Îi ţinem pumnii şi revenim cu rezultatul!
Elena Molea de la Caransebeş a obţinut un loc III la un Festival desfăşurat în apropiere de Timişoara. Elena cucereşte de fiecare dată atât prin talent, cât şi prin stare de spirit şi frumuseţe! Felicitări amândurora!
Ceilalţi componenţi ai trupei se pregătesc pentru noi apariţii pe scenele festivalurilor din ţară şi nu numai: pe 14 şi 15 iunie la Făgăraş - Festivalul de Umor "Ceapa de aur", pe 16 iunie la Bucureşti la Festivalul de muzică populară şi etno "Ciuleandra", la începutul lunii iulie la Festivalul "Iedera, un colţ de rai" de la Iedera, judeţul Dâmboviţa - unde "victorioşii" vor evolua la secţiunile de teatru, muzică, recitare, în Serbia la un Festival de muzică populară şi în multe alte locuri.
Vă vom oferi detalii şi fotografii de la toate acestea!



joi, 19 iulie 2012

A doua zi dedicată filmărilor de "aur"



A doua zi dedicată filmărilor pentru "Creanga de aur" s-a desfăşurat astăzi, 19 iulie 2012, pe "Valea Sticlăriei" - Toculeşti, Dâmboviţa. "Victorioşilor" deja "consacraţi" li s-au alăturat şi Elena Molea şi fratele ei, Ianis (Caransebeş), Cornel Mili (Torac, Serbia) şi Cătălin Stroe, tatăl Cătălinei.
Scenele au fost jucate cu îndrăzneală de către copiii şi adolescenţii îndrumaţi de Victor şi Viorica Mihalache, iar mâine, 20 iulie 2012, se anunţă o nouă zi de filmări, de data aceasta (fiind şi sărbătoare şi finalizând filmările), cu grătare şi multe altele!
La mulţi ani Iulianei Ilie, cea care mâine împlineşte 17 ani, dar astăzi a sărbătorit cu noi!











luni, 2 iulie 2012

Întorşi „victorioşi” de la Festivalul „În grădina cu flori multe” – Cernăuţi, Ucraina



Zile de poveste au petrecut, la începutul vacanţei de vară, cei nouă norocoşi care au făcut parte din echipa „victorioasă” care a ajuns la Cernăuţi, în Ucraina, la Festivalul „În grădina cu flori multe”, aflat la a XIII-a ediţie.
Andreea Cătălina Stroie, Raluca Rogojină, Iuliana Ilie, Cristina Ilie (Dâmboviţa) şi Elena Molea (de la Caransebeş - componentă a grupului naţional), instruite cu grijă de Victor şi Viorica Mihalache, au fost „victorioşii” care au păşit pe drumurile Eminesciene.
După un drum cu maşinile până la Ploieşti (seara de 29 iunie), iar apoi unul mai lung de 400 de kilometri până la Suceava (30 iunie), „victorioşii” au fost preluaţi de un autobuz ucrainean trimis de prietenii de la Festival şi duşi până la Hotel Kiev, Cernăuţi, acolo unde au fost cazaţi.
Înainte de începerea festivalului, au mers să repete melodiile de joc care urmau să fie cântate în concurs - cu orchestra „Plai”, condusă de maestrul Nicolae Hacman – care s-a implicat şi i-a ajutat pe toţi concurenţii, ca melodiile să iasă aşa cum trebuie.
La ora 12.00, invitaţi de inimosul organizator al Festivalului, Iurie Levcic, componenţii„Clubului Victorioşilor” au fost singurii concurenţi care au participat la „Parada Fanfarelor” (ajunsă la a IV-a ediţie), pornită din faţa Primăriei şi încheiată la Centrul Bucovinean de Artă.
Apoi, de la ora 13.00, s-a dat startul Concursului-Festival.
La secţiunea 6-12 ani, „victorioasele” Raluca Rogojină, Andreea Cătălina şi Elena Molea s-au prezentat cu aplomb în faţa juriului, a spectatorilor şi a telespectatorilor. (Toate trei au primit diplome de participare)
La categoria de vârstă 13-16 ani, Cristina Ilie a reprezentat „Clubul Victorioşilor” şi a cântat (cu mai puţine emoţii decât altădată), melodiile alese pentru concurs. (A obţinut menţiune)
Iuliana Ilie a concurat la categoria 17-25 ani. S-a descurcat minunat şi a demonstrat că are glas frumos. (Premiul III)
Duminică, 1 iulie 2012, Gala Laureaţilor a început la ora 13.00. Concurenţii, veniţi ori din Republica Moldova, România sau Ucraina, au fost răsplătiţi cu diplome şi amintiri frumoase.
Seara de duminică s-a încheiat (pentru „victorioşi”) cu o mult aşteptată petrecere în pijamale (organizată şi „dirijată” de Andreea Cătălina şi „animată” de neobosita Elena). La „concursurile” de coafuri, strâmbături şi altele au participat şi Raluca, Iuliana şi Cristina şi au fost „notate” de priceputul „juriu” format din doamna Viorica Mihalache, domnul Victor Mihalache, doamna Miuţa Molea şi doamna Mariana Stroie.
Luni, 2 iulie 2012, cu gânduri frumoase şi deja cu amintiri plăcute, au fost conduşi la microbuzul care urma să-i ducă în România, la Suceava, de către directorul Festivalului, Iurie Levcic.
De precizat că în trenul spre Bucureşti, Elena Molea a susţinut diferite recitaluri pline de haz (fie ele de poezie, cântec sau poveşti compuse de ea) şi a fost urmărită şi apludată şi de ceilalţi călători.
Mulţumiri şi felicitări tuturor! A fost o experientă minunată, plină de savoare şi delicateţe!