„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc

duminică, 30 ianuarie 2011








Clubul Victorioşilor

Urcaţi în tren sâmbătă, 29 ianuarie, după ora 23:50 şi ajunşi în Târgovişte duminică, 30 ianuarie, după ora 8, începând cu ora 10, am transmis în direct emisiunea „Clubul Victorioşilor”.

Invitatele noastre speciale, educatoare la Grădiniţa „I.L Caragiale” din Ploieşti, Camelia Tudorache şi Ioana Cuţa, au realizat un proiect educaţional numit ”Nenea Iancu de la Haimanale”, care a a constat într-o „întrecere” de scenete între grădinarii de la respectiva grădiniţă(
„I.L Caragiale” din Ploieşti), Gradiniţa ”Carmen Silva” din Târgovişte şi cei de la Grădiniţa „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gravril” din Ploeşti, iar copiii au rămas impresionaţi de scenetele „Vizită” şi ”Domnul Goe”.

Doamnele educatoare ne-au povestit că au mai fost prezentate şi alte scenete, printre care şi „Căldură mare” şi „Arendaşul român”.

Câţiva grădinari de la Ploieşti, ne-au demonstrat în direct că sunt talentaţi, prezentându-se şi spunând câteva cuvinte despre ei.

Noi, victorioşii fiecărei duminici, am transmis gândurile noastre bune celor de acasă, am cântat, am recitat şi am povestit despre ceea ce ne-a impresionat la Blaj, iar Adelina Zamfir, o altă victorioasă, a intrat în direct cu noi prin legătură telefonică pentru a ne transmite gândurile ei bune! Mulţumim, Adelina!

După terminarea emisiunii, adică după ora 12, împreună cu domnul Victor, cu domnul Pedro şi cu Patricia, am plecat la Fieni, la petrecerea aniversară a lui Tinu, un băieţel isteţ în vârstă de 9 ani.

În jur de 20 de copii au fost prezenţi la petrecere, copii care au participat la toate concursurile organizate de noi (au sărit coarda, au dărâmat popice, au format echipe şi au tras de sfoară până au câstigat), iar pe lângă concursuri, au fost activi, au cântat şi au dansat alături de noi, iar eu şi Patricia am realizat şi câteva picturi pe faţa.
La mulţi ani, Tinu!






Victorioase şi la Blaj







Dimineaţa zilei de 29 ianuarie, a început printr-un colocviu ce a avut loc la Centrul Cultural „Iacob Mureşianu” Blaj.

Scriitori şi critici, au discutat despre Eminescu, despre actualitatea lui şi despre averea scrisă pe care ne-a lăsat-o.

Imediat după încheierea acestui colocviu, s-au acordat premiile pentru secţiunea „Creaţie”, la care eu şi Patricia am obţinut menţiuni!

Începând cu ora 13, s-a desfăşurat concursul de interpretare, cuprinzând 32 de concurenţi, iar juriul format din poeţi, jurnalişti şi critici, printre care îi amintesc pe Aurel Pantea şi Nicolae Băciuţ.

Patricia, cu numărul 5 în concurs, recitând un fragment din „Luceafărul”, s-a dedicat momentului şi astfel a obţinut un premiu III la această secţiune(interpretare).

Eu, cu numărul 15 în concurs, am obţinut un loc I la aceeaşi secţiune, recitând poeziile „Criticilor mei” şi „Mai am un singur dor”, poezii pe care le-am îmbinat, realizând un mic colaj.


Ne-am simţit minunat! A fost o experienţă plăcută, am legat prietenii şi ne-am întors acasă victoriase!

Îi mulţumim domnului Victor Mihalache că ne-a fost alături toate aceste zile şi că ne-a pregătit atât de frumos pentru acest festival, aşa cum ne-a pregătit întotdeauna pentru toate evenimentele la care am participat!