„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc
Se afișează postările cu eticheta 1 decembrie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 1 decembrie. Afișați toate postările

vineri, 30 noiembrie 2012

"Victorioşii" deschid ediţia specială de 1 Decembrie, "Daiana şi invitaţii săi"



Ca de fiecare dată, Daiana Berbec şi părinţii ei invită grupul "Clubul Victorioşilor" la cele mai importante şi speciale emisiuni pe care le realizează. Astfel că, sâmbătă, 1 decembrie, de Ziua Naţională a României, "victorioşii" deschid, cu două cântece de grup, ediţia specială a emisiunii "Daiana şi invitaţii săi", începând cu ora 18.oo, la Columna TV!

vineri, 25 noiembrie 2011



Spectacol dedicat românilor, deschis de Clubul Victorioşilor





Componenţii Clubului Victorioşilor şi cei ai Şcolii Micilor Vedete, deschid, pentru al treilea an consecutiv, spectacolul dedicat Zilei Naţionale. Începând cu ora 14.00, în Piaţa Mihai Viteazu, victorioşii vor urca pe scenă şi vor susţine un microrecital.


Spectacolul va fi transmis în direct de ColumnaTv!


Pe 1 decembrie vă aşteptăm să ne fiţi alături şi să spunem cu toţii „La mulţi ani, România!”