„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc

vineri, 3 mai 2013

"Clubul Victorioşilor" petrece a doua zi de Paşte la Craiova


La invitaţia lui Marian Răţulescu (Piky), prietenul "Clubului Victorioşilor", în a doua zi de Paşte (6 mai 2013), talentaţii "victorioşi" se vor afla la Craiova şi vor evolua în cadrul unui spectacol pe care îl vor oferi cu drag celor care se vor afla în Mall Electro. Va avea loc şi avanpremiera filmului "Vampirii Ghinionişti" şi multe alte suprize îi aşteaptă pe craioveni!


joi, 2 mai 2013

"Calea Luminii" la Târgovişte



2014 lumânări au fost aprinse în seara de 2 mai, la Târgovişte, pe traseul din faţa Mitropoliei, pe Bulevardul Carol I, pâna la gara municipiului. Târgoviştenii, fie copii sau adulţi, au ieşit să aprindă lumânări şi chiar să ia lumină cu câteva zile înainte de Înviere. Spectacolul de sunet (în interpretarea inconfundabilă a regretatului Lorin Stănescu - "Nu-i lumină nicări") şi lumină a fost apreciat de toţi cei care au ieşit să privească şi să asculte... lumina.
Evenimentul se desfăşoară din anul 2000, la iniţiativa artistului plastic Mihai Şerbănescu.
S-a făcut lumină pe Calea Târgoviştei! 




Teatrul JUNIOR pregăteşte piesa de teatru "Iepuraşul Vânător"

 Actorii Teatrului "Junior" pregătesc piesa de teatru pentru copii "Iepuraşul Vânător". Joi, 2 mai, de "Ziua Tineretului", ei au repetat şi au realizat fotografii pentru afişele care sunt în pregătire. Acest spectacol va fi jucat în grădiniţe şi în şcoli, dar şi la "Festivalul Păpuşilor Vii" de anul acesta.

miercuri, 1 mai 2013

De 1 mai, s-a lucrat cu spor la "Clubul Victorioşilor"


De 1 mai, la Clubul Victorioşilor au avut loc diferite activităţi. Încă de dimineaţă câţiva dintre componenţi au mers la Digi Studio să înregistreze melodii în duet sau individuale, iar mai apoi au lucrat pentru piesa de teatru "Iepuraşul Vânător". Cei care au sărbătorit prin muncă au fost: doamna Vio, domnul Victor, Elena Ţărnică, Andreea Neamţu,  Kornel Mili şi Andreea Grecu!
Felicitări tuturor!


marți, 30 aprilie 2013

Avanpremiera filmului "Vampirii Ghinionişti" la Aninoasa


La Centrul Cultural Aninoasa a avut loc marţi, 30 aprilie 2013, avanpremiera filmului "Vampirii ghinionişti". Ca nişte adevărate vedete, micii şi mai marii actori au păşit pe covorul roşu şi au fost primiţi în amfiteatrul Centrului Cultural de copiii din comună, care au fost prezenţi la vizionarea filmului.
Protagoniştii filmului au primit însemnele acestuia, diplome şi tricouri, iar după ce filmul a fost vizionat au avut parte de o petrecere pe cinste (cu tort şi alte bunătăţi) în sala mare de festivităţi.
Din programul manifetărilor de astăzi au avut loc şi inaugurarea cinematografului de la Aninoasa, cu ajutorul domnului primar Constantin Maricescu şi cu sprijinul domnului Victor Mihalache şi lansarea proiectului de film de animaţie condus de domnul Andi Scărlătescu.
Interesaţi de activitatea celor de la "Clubul Victorioşilor", la această avanpremieră au fost prezenţi şi prieteni noi din judeţ - de la Moreni, iar de la Torak, din Serbia, au fost prezenţi Kornel şi George Mili, "victorioşii" de peste graniţă. Foarte mulţi doritori şi-au exprimat dorinţa de a li se alătura celor de la "Clubul Victorioşilor" şi de a realiza împreună filme, emisiuni tv şi multe altele!
Talentaţii copii şi adolescenţi, îndrumaţi de doamna Viorica şi de domnul Victor Mihalache, pregătesc alte proiecte noi şi interesante pentru toţi cei care le urmăresc întreaga activitate.

















duminică, 28 aprilie 2013

Tur de forţă remarcabil al Clubului Victorioşilor


Spunem "tur de forţă remarcabil" pentru că duminică, 28 aprilie, componenţii Clubului Victorioşilor au realizat filmări în platoul Columna Tv aproape 8 ore. Mai întâi au transmis în direct emisiunea "Clubul Victorioşilor", iar după amiază au filmat pentru primele două ediţii ale noii emisiuni intitulate "Tele-Şotron". Dar cu entuziasm si cu bucurie au trecut peste toată oboseala acumulată şi au desfăşurat cu brio toate cele propuse!
Felicitări tuturor!



Primele filmări pentru ediţiile emisiunii "Tele-Şotron"











Noul proiect propus de "Clubul Victorioşilor" se numeşte "Tele-Şotron". Primele filmări pentru această emisiune au fost realizate duminică, 28 aprilie, la Columna Tv, de la ora 16.oo. La televiziune au sosit copiii şi adolescenţii care fac parte din "Clubul Victorioşilor", plus câţiva invitaţi: Elena Ţârnică de la Ploieşti, Kornel Mili de la Torak - Serbia, Albert Şerban din Târgovişte şi Ruxi Gavrilă din Moreni. 
Elemente noi de joc, participanţi, şotron, premii, rubrici, pedepse, distracţie, momente artistice, cam acestea sunt principalele cuvinte care descriu atmosfera de la primele două ediţii filmate de Tele-Şotron.
Emisiunile pot fi urmărite miercuri, 1 mai şi vineri, 3 mai - de la ora 10:oo, pe Columna Tv!