„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc

sâmbătă, 9 martie 2013

Lansare de carte la Groapa de Gunoi



Cu o idee originală (aşa cum ne-a obişnuit), domnul Victor Mihalache a gândit să realizeze lansarea de carte "Iubire de păpuşi de porţelan" (care îi aparţine) la Depozitul Ecologic (fosta groapă de gunoi) de la Aninoasa, judeţul Dâmboviţa. Această idee a fost susţinută de domnul Vasile Bărbulescu, administratorul Depozitului Ecologic şi bineînţeles de domnul primar (de Aninoasa) Constantin Maricescu.
Au participat oameni importanţi, oameni dragi domnului Victor, printre care s-au numărat: maestrul George Coandă (care a realizat şi postfaţa cărţii), poetul Constantin Voicu, Liviu Negoescu (tehnoredactorul cărţii), Emil Pavel (prieten şi operator de imagine), Gheorghe Mocănescu - primarul de Lucieni, prietenii şi colegii de la emisiunea "Liga Favoriţilor": Ioan Alungulesei, Andreea Neamţu (care a realizat şi grafica acestei cărţi lansate), Constantin Petrovici şi Cristina Ilie (ale cărei poezii, prin bunătatea domnului Victor,  se află în carte), personalul primăriei Aninoasa, copii, tineri, părinţi şi bunici "victorioşi" şi mulţi, mulţi alţi prieteni!
A fost o întâlnire dedicată iubirii - care se poate naşte din orice - chiar şi din gunoaie!
Felicitări!








vineri, 8 martie 2013

Urare "victorioasă"



Astăzi, cu ocazia zilei de 8 martie, toţi componenţii "Clubului Victorioşilor" urează o primăvară frumoasă şi un sincer La mulţi ani doamnei Viorica Mihalache, cu mulţumiri pentru tot ceea ce realizează pentru "victorioşi".
La mulţi ani şi tuturor mămicilor şi bunicilor "victorioase"!

joi, 7 martie 2013

A avut loc "Balul Primăverii" - "Balul Boboceilor canatcuzini"



Joi, 7 martie, la Muzeul de Istorie Târgovişte a avut loc prima ediţie a "Balului primăverii" - "Balul Boboceilor Cantacuzini", organizat de Colegiul "Cantacuzino", Teatrul "Junior" şi "Clubul Victorioşilor".
Participanţii, elevii claselor a V-a A şi a V-a B au prezentat câteva momente artistice (de dans, cântec, teatru, recitare) şi au strălucit în faţa camerelor de luat vederi. Au avut fiecare susţinători (părinţi, bunici, prieteni, colegi de clasă, doamnele diriginte, doamne învăţătoare) şi au fost apludaţi şi felicitaţi de aceştia.
Au fost prezenţi şi invitaţi: corul de copii din care fac parte şi elevi cantacuzini ai claselor a III-a A şi a III-a B şi Alexandru Ifrim.
Doamna director Gabriela Istrate a fost cea care a deschis seara, mulţumind celor care s-au ocupat ca acest spectacol să iasă minunat (adică domnului Victor Mihalache, doamnei Viorica Mihalache, Cristinei Ilie, Muzeului de Istorie pentru găzduire şi televiziunii Columna pentru prezenţă).
Elevii care au participat la Balul dedicat lor au fost puşi în valoare de Victor Mihalache şi Cristina Ilie (care au prezentat spectacolul), au primit diplome şi au fost felicitaţi de toţi spectatorii prezenţi!













miercuri, 6 martie 2013

"Vampirii Ghinionişti" au cucerit Piatra Neamţ



Avampremiera comediei "Vampirii ghinionişti" (al doilea film după "Creanga de aur" realizat de "Clubul Victorioşilor") a avut loc marţi, 5 martie, la Cinema "Dacia" din Piatra Neamţ. Aşa cum deja actorii "victorioşi" sunt obişnuiţi, ei au fost plimbaţi cu limuzina, au păşit pe covorul roşu (ca nişte adevărate vedete), au fost admiraţi şi apludaţi de copiii, tinerii, părinţii şi bunicii aflaţi în sala arhiplină (peste 500 de spectatori), au fost filmaţi şi au participat la conferinţa de presă dinaintea vizionării filmului.
Gazda "victorioasă" a fost familia Stoian: Viorela, doamna Denisa şi domnul Viorel, care s-au pregătit impecabil (ca de fiecare dată) şi i-au surprins plăcut pe oaspeţii din "Clubul Victorioşilor" cu diplome, afişe şi multe altele!
După vizionarea filmului şi după felicitările şi momentele speciale de care protagoniştii comediei au avut parte, ei au mers să sărbătorească victoria şi să le ureze "La mulţi ani" celor două sărbătorite "victorioase" de 13 ani, Viorela Stoian şi Raluca Rogojină.
Au cucerit Piatra Neamţ, au strălucit în lumina reflectoarelor şi s-au simţit minunat! Mulţumiri pentru tot!








duminică, 3 martie 2013

Primăvara începe la Clubul Victorioşilor



"Primăvara vine din noi, primăvara este cu noi, primăvara, primăvara, primăvara..." 
Pentru că activitatea este intensă la Clubul Victorioşilor, la împlinirea celor 6 ani  de emisiune la Columna Tv, întreaga echipă "victorioasă" a petrecut tot prin muncă, aşa cum îi stă de fapt cel mai bine!
Îmbrăcaţi în alb şi roşu (ca nişte mărţişoare), exprimând primăvară prin zâmbet şi stare, cei mai frumoşi "victorioşi" au realizat duminică, 3 martie 2013, o ediţie apecială a emisiunii "Clubul victorioşilor".
Au revenit: Andreea Antonescu (care a împlinit 5 ani de Clubul Victorioşilor), Alexandra şi Eric Negru (care ne-au adus aer curat de Braşov), avem o prietenă nouă: Maria - de la Moreni, au fost prezenţi Kornel Mili din Serbia şi Elena şi Ianis Molea de la Caransebeş.
A fost o emisiune plină de noutăţi, cântece, poezii şi gânduri curate pe care talentaţii "victorioşi" le-au oferit cu pricepere telespectatorilor.


sâmbătă, 2 martie 2013

Pregătiri intense pentru momentul de actorie semnat Marin Sorescu



Componenţii "Clubului Victorioşilor" se pregătesc intens cu doamna Viorica Mihalache pentru momentul de actorie cu poezii scrise de Marin Sorescu în volumul "La lilieci". Sâmbătă, 2 martie, ei au repetat în amfiteatrul Centrului Cultural Aninoasa.
Li s-au alăturat "victorioşilor" dâmboviţeni şi componenţi din ţară: Kornel Mili (Torak, Serbia), Elena şi Ianis Molea (Caransebeş). 



Altă repetiţie cu cantacuzinii pentru Balul Primăverii





Elevii cantacuzini de la clasa a V-a B (Colegiul Naţional "Constantin Cantacuzino") s-au întâlnit şi au repetat (cu domnul Victor Mihalache şi Cristina Ilie) astăzi, 2 martie, la sediul Teatrului JUNIOR, la Casa Sindicatelor - Târgovişte, pentru "Balul Primăverii" - "Balul Boboceilor Cantacuzini" - care va avea loc joi, 7 martie 2013, la Muzeul de Istorie.