„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc

vineri, 14 decembrie 2012

Pregătiri intense de Sărbători la "Clubul Victorioşilor"



Instruiţi de Victor şi Viorica Mihalache, "victorioşii" mai mici şi mai mari se pregătesc în toi pentru activităţile la care vor participa în preajma sărbătorilor. Zilele trecute au împodobit bradul "victorios", au realizat videoclipuri la colindele de grup, au participat la filmări dedicate sărbătorilor, iar astăzi, la repetiţiile din 14 decembrie, "victorioşii" s-au fotogafiat lângă bradul frumos amenajat pe scenă, au stabilit detalii pentru emisiunea în direct de duminică, 16 decembrie şi au vorbit despre următoarele proiecte.



joi, 13 decembrie 2012

"Victorioşi" la filmări de Sărbători MDI TV



"Victorioasele" Iuliana şi Cristina Ilie au fost invitate de Camelia Conovici, realizator de emisiuni la MDI TV, la filmări pentru revelion organizate la Restaurantul "San Marco", joi, 13 decembrie 2012.
Au cântat, au petrecut alături de ceilalţi invitaţi şi s-au întâlnit cu prieteni dragi din ţară, artişti precum Ioan Alungulesei, Mariana Birică, Vasile Anghel, Eugenia Moise şi mulţi alţii!
Mulţumim pentru invitaţie!

marți, 11 decembrie 2012

Iarna şi colindele "Clubul Victorioşilor"



Copiii, adolescenţii, părinţii şi bunicii "victorioşi" au realizat o nouă filmare pentru videoclipurile de iarnă. Aceasta s-a întâmplat la sediul teatului "JUNIOR" de la Casa Sindicatelor, cu multă linişte şi frumuseţe, marţi, 11 decembrie 2012!
Cu răbdare şi profesionalism, Viorica şi Victor Mihalache au făcut ca totul să arate de vis, ajutaţi fiind de doamna educatoare Ana Voicu, familia Geta şi Cristi Ilie şi familia Alina şi Constantin Petrovici!
Cu cântec şi voie bună s-a desfăşurat această după-amiază frumoasă la filmările "Clubul Victorioşilor".
Mulţumiri tuturor!

luni, 10 decembrie 2012

Înregistrări muzicale de iarnă la "Clubul Victorioşilor"




"Victorioşii" au trecut astăzi, 10 decembrie 2012, pe la studioul de înregistrări, sub "bagheta" maestrului Florin Corlăteanu şi sub îndrumarea pricepută a doamnei Viorica Mihalache, pentru a înregistra colinde şi cântece de iarnă atât de grup, cât şi individuale, la care vor realiza videoclipuri frumoase specifice perioadei de iarnă.

duminică, 9 decembrie 2012

Prezenţe "Victorioase" la filmări "Favorite"







"Victorioşii" Victor Mihalache şi Cristina Ilie au participat duminică, 9 decembrie, la filmări pentru emisiunea "Seara Favorită" de la Favorit Tv, invitaţi de bunul prieten Ioan Alungulesei, care şi-a sărbătorit în această ediţie filmată ziua de nume, deoarece emisiunea va fi difuzată pe 8 ianuarie 2013. Mulţumiri şi La mulţi ani!
Mai multe detalii, în apropierea zilei difuzării.

Filmări "victorioase" în prima zăpadă


Duminică, 9 decembrie, când prima zăpadă a căzut în judeţul Dâmboviţa, "victorioşii" nu au stat pe gânduri şi au ieşit să filmeze videoclipuri pentru colindele de anul acesta. Filmările au avut loc în parcul din Pucioasa şi au ieşit cu siguranţă foarte bine! Deocamdată, vă oferim câteva fotografii...






sâmbătă, 8 decembrie 2012

Teatrul JUNIOR, în plină activitate



În doar trei zile, actorii Teatrului JUNIOR din Târgovişte au ajuns în 13 localităţi dâmboviţene: pe 5 decembrie: Comisani, Ulmi, Răzvad; 6 decembrie: Pucioasa, Şotânga, Teiş, Doiceşti, Aninoasa; 7 decembrie: Vulcana Băi, Vulcana Pandele, Glodeni, Brăneşti şi Goleasca. În toate aceste locuri au jucat piesa de teatru "Moş Crăciun şi Omul de Zăpadă", spectacol care face parte din proiectul "Moş Nicolae vine pe la toţi copiii", realizat cu ajutorul oamenilor buni care au susţinut şi promovat ideile lui Victor Mihalache.
Mulţumiri tuturor conducerilor primăriilor din localităţile unde actorii au ajuns şi au fost primiţi cu căldură, cu săli arhipline de copii frumoşi şi îndrăzneţi care au reacţionat exact aşa cum trebuie la spectacol!