„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc

vineri, 9 iulie 2010

Maxim, Mirela!







"De ce sa ne purtam atata ura
Cand viata e de-abia o picatura?
Intre minutu-acesta care bate; si celalalt;
Si-mi pare ne-nteles si trist
Ca nu privim la cer si nu zambim,
Noi... care-asa de repede murim!"

Minulescu

vineri, 2 iulie 2010

Victor Hugo: "Ştiţi ce înseamnă prietenia? Să fii frate şi soră, două suflete ce se ating fără să se confunde, două degete ale aceleaşi mâini!"

joi, 1 iulie 2010

Iată-mă la 100 de postări! :) Poate că ar fi fost nevoie de mai multă comunicare cu voi, sau poate că e bine aşa. Dar nu despre asta vrau sa vă vorbesc, ci despre ultimele zile pe care le-am petrecut prin ţară.
Pe 26 iunie am mers la o petrecere privată la Băicoi, judeţul Prahova, unde alături de Pati, am realizat diferite picturi pe chipurile copiilor prezenţi la petrecere!

Mai apoi, am plecat direct către Luncaviţa, în Tulcea, la Sărbătoarea Teilor, aflată la a IX-a ediţie. Împreuna cu dl Victor, am realizat interviuri interpreţilor şi publicului numeros aflat la sărbătoare, pentru emisiunea "Capra Vecinului"!
Iar acum, la sfârşitul lunii iunie, pe 28 şi 29, am fost prezenţi la Vulcana Bai, la Zilele Comunei!

Au fost deplasări obositoare, dar când totul merge "ca pe roate", nimeni nu`şi mai aduce aminte de ea!

vineri, 25 iunie 2010

Ce-am mai făcut pe latura artistică? Ce planuri mai avem? Păi să vă povestesc... eu şi Iuliana ne pregătim intens pentru festivalul românesc de la Cernăuţi, Ucraina, unde vom evolua cum ştim noi mai bine; cu mare încredere în noi şi cu gânduri mari. Dar până săptămâna viitoare când vom şi pleca în această deplasare, mai avem invitaţii din multe părţi. Mâine vom fi la Băicoi, iar apoi vom onora invitaţia primită de la cei de la Vulcana Băi. Multe proiecte şi realizări ne ies în cale, iar noi nu ezităm să le onorăm.

sâmbătă, 19 iunie 2010

După multe zile în care m-am tot gândit despre ce să vă povestesc... M-am hotărât... vă scriu despre timp...
Chiar mă gândeam la timpul pe care eu l-am lăsat să treacă cumva prea repede, să treacă un pic neobservat... li de-abia acum îmi dau seama că am pierdut momente importante din viaţa mea, îmi dau seama că unele lucruri au contat poate mai mult decât ar fi trebuit pentru mine... îmi dau seama că am ajuns în clasa a IX-a, şi nu prea ştiu unde sunt restul anilor...
Şi cu toate astea, ştiu ce-am făcut în anii ăştia pe care acum i-aş vrea înapoi, ştiu tot ce am vrut să fac şi ţin minte tot ce mi-a trecut prin căpuşor de-alungul anilor.
Au fost momente frumoase, momente emoţionante, momente prin care, dacă aş putea, aş mai trece de câteva ori.
Şi nu uitaţi că timpul se scurge printre degete... strângeţi pumnul. :)

duminică, 13 iunie 2010

Emisiunea de astăzi, 13 iunie, s-a desfăşurat în cel mai frumos mod posibil! Micuţii victorioşi au dat un strop de fericire şi gust ediţiei, iar cu cântece şi poezii, emisiunea a prins aroma cea mai gustoasă! (Maxim, Mirela, maxim!)


După emisiune, am mers cu toţii în Priseaca, unde am realizat capetele emisiunii "Capra vecinului"! Totul a decurs minunat, iar noi, victorioşii, ne-am simţit excelent!


Împreună cu familia Mihalache, am mers mai apoi la Răzvad, pe la sora şi cumnatul meu, Adriana şi Iuli, la un bine-meritat grătar! Toţi ne-am simţit bine şi cu siguranţă ne vom aminti de aceste momente şi peste câteva luni... poate cine ştie, ani... :)