„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc
miercuri, 19 mai 2010
Heeei, ce ocupată sunt de la o vreme, de când mi se spun evenimentele după o zi pe alta... :) Ieri am repetat 5 ore, iar azi, vreo 3, pentru Zilele Colegiului care vor avea loc vineri, 21 mai! ... azi, 19 mai, pe la ora 4 am ajuns la complexul "Karoline", de la Mănăstirea Dealu, unde am realizat noi filmări pentru emisiunea "Capra Vecinului". Soliştii numeroşi, oamenii calzi şi echipa deja cunoscută, au ajutat la bunul mers al filmărilor! M-am simţit foarte bine, iar totul a fost un succes!
luni, 17 mai 2010
Sincer? De câteva seri nu mai aveam nici o idee pentru vreun subiect de postare... dar în seara asta, dl Victor mi-a dat o idee... şi mi-a spus aşa: "Scrie despre relaţia ta cu Dumnezeu, cu credinţa."
Şi mă întrebam de ce niciodată nu mi-a trecut prin minte să scriu despre asta... Şi mă mai întrebam cât de strânsă e relaţia mea cu Dumnezeu... Consider că pot avea încredere în El, chiar dacă recunosc, nu prea merg la Biserică; dar ştiu că are grijă de fiecare în parte. Iar eu gândesc aşa: degeaba să merg la Biserică în fiecare săptămână, dacă în restul zilelor mă comport urât... mai bine cred în Dumnezeu de acasă şi ştiu că prin ceea ce fac nu-l dezamăgesc.
Credinţa, după părerea mea, nu constă numai în mersul la Biserică foarte des. Credinţa, după părerea mea, ar trebui să aibă un loc special deja construit în sufletul oricăruia dintre noi... pentru că Dumnezeu ne iubeşte pe fiecare şi are planuri bine puse la punct cu vieţile noastre!

vineri, 14 mai 2010
marți, 11 mai 2010
Pentru început, vă rog frumos pe toţi să vă aruncaţi mâine un strop din gândirea voastră şi la mine, pentru că am impresia că vine sfârşitul lumii. (vorba vine...) Dau teză naţională la matematică... :( Mă rog să fie bine şi să nu ne pice un subiect nesuferit, ca la română! Şi apropo, voi da jos ceasul ăla tâmpit din clasa unde dau ezamenul, ca să nu ne mai streseze şi mâine. (nu de alta, dar ştiu atâtea la matematică, încât nu voi putea scrie de tic-tac-ul lui.)
Şi mai sper să pot reveni mâine după teză cu veşti bune, încântată că m-am descurcat, aşa cum a fost la română! Doamne ajută!

duminică, 9 mai 2010
Zilele astea ne-am tot plimbat... Ieri, împreună cu familia mea, cu doamna Vio şi domnul Victor, am mers pe la nişte prieteni din satul Priboiu, unde am realizat multe, multe poze.
Astăzi, 9 mai, de ziua Europei, în cadrul emisiunii Clubul Victorioşilor, m-am tot plimbat prin "grădina" ţărilor care fac parte din această mare uniune şi am avut plăcerea să văd copiii de la Grădiniţa nr. 1 cât de bine au fost pregătiţi pentru o astfel de manifestare, iar cu toţii au fost la înălţime! După emisiune, am plecat către Pietrari, să realizăm filmări pentru Capra Vecinului şi să facem videoclipuri! Am avut parte de alte emoţii, alte momente frumoase, alte peisaje minunate, alţi oameni deosebiţi... şi bineînţeles, alte poze... :)) Domnul Victor ne tot face poze, şi îi mulţumim pentru asta... câteva dintre cele care mi-au plăcut mie, vi le arăt şi vouă!
Gata, am fugit să-mi fac temele. Pupici! :*

joi, 6 mai 2010
Da, după cum vă spuneam, revin cu noutăţi! :D Am observat zilele astea că noi, de fapt, nu vă bag în aceeaşi oală pe toţi, caţiva dintre noi, suntem din ce în ce mai trişti, din ce în ce mai plictisiţi, pentru simplul fapt că vieţile noastre (ale unora dintre noi), au devenit nişte adevărate monotonii... ne-am obişnuit aşa şi aşa vom rămâne ceva timp, până când ne vom da seama singuri, că da, suntem plictisiţi de sine, şi că da, facem aceleaşi lucruri în fiecare zi. Poate că şi eu mă încadrez în genul ăsta de oameni câteodată, sau poate că nu. Bate mai mult spre nu... În fiecare zi încerc să descopăr lucruri noi, încerc să zâmbesc mult mai mult, pentru că mi-am dat seama; nu se ştie niciodată câtă fericire poate aduce un simplu zâmbet...
Încerc, mai pe scurt, să mă bucur de momentul pe care-l trăiesc! :)
Nu ştiu de ce mi-a trecut prin cap acest subiect de postare, dar era păcat să nu vi-l împărtăşesc şi vouă... iar noutatea constă în faptul că unii dintre noi, mai şi trăim! :) [iar această noutate, are săgeată numai pentru cei care nici până acum nu au mai dat un semn de viaţă! :D Mulţumesc.]

marți, 4 mai 2010
Gataaa şi cu teza asta nesuferită... [Una dintre ele :( ]... Mai am puţin şi scap. Aştept momentul acela, pentru că de câteva zile sunt foarte stresată. :( E normal... dar o să vină şi vremea în care o sa stau liniştită şi o să-mi zic: "Uite mă, au trecut şi astea!"
Până pe 12 mai când am la mate`, nu-mi rămâne decât să mai dau cine ştie câte lucrări şi să intru aici, să vă povestesc şi vouă ce-am mai făcut. Pupici! :*

Abonați-vă la:
Postări (Atom)