Miercuri, 13 martie, Teatrul JUNIOR şi Trupa JUNIOR Super Show au organizat spectacole la Căminul Cultural din Doiceşti, Şcoala Nr. 4 din Pucioasa şi Şcoala din Buciumeni. Copiii prezenţi la aceste spectacole s-au distrat pe cinste şi au fost mândri că au participat la o "discotecă" a celor mici şi că învăţat dansurile trupei JUNIOR: "Chuchuwa", Trenul "Chuchu", dansul Arenelor şi altele.
„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc
miercuri, 13 martie 2013
duminică, 10 martie 2013
Ediţie dedicată primăverii la "Clubul Victorioşilor"
În această duminică (10 martie), primăvara a fost adusă de Clubul Victorioşilor, în cadrul unei noi ediţii pline de copilărie.
"Victorioşii" prezenţi în platoul Columna Tv au cântat şi au recitat cel mai mult despre primăvară şi despre mama (că tocmai a trecut 8 martie). Au povestit, împreună cu domnul Victor Mihalache şi despre activităţile la care au participat în săptămâna care tocmai a trecut: avanpremiera filmului "Vampirii Ghinionişti", "Balul Boboceilor Cantacuzini", Lansarea de carte "Iubire de păpuşi de porţelan" şi spectacolul "Un cântec şi-un mărţişor, de ziua femeilor" !
A fost o atmosferă deosebită, plină de zâmbet şi culoare!
Etichete:
Clubul Victorioşilor,
Columna Tv,
victoriosi
" Un cântec şi-un mărţişor, de ziua femeilor! "
Toate domnişoarele şi doamnele din Aninoasa, judeţul Dâmboviţa, au fost răsfăţate ca în fiecare an, numai că de data aceasta li s-a oferit ceva diferit, special, deosebit! Un regal artistic a avut loc sâmbătă, 9 martie 2013, în amfiteatrul Centrului Cultural Aninoasa.
Simona Dinescu, Camelia Conovici, Corina Dragomir, Polina Gheorghe, Eugenia Moise, Mariana Birică, Liliana Mocănescu, grupul "Moşnenii" şi mulţi, mulţi alţii au fost prezenţi la acest spectacol - care a fost filmat în întregime şi va fi difuzat pe Columna Tv şi pe Favorit Tv, la emisiunea "Liga Favoriţilor"
S-a petrecut frumos de ziua femeii, s-au câştigat premii la tombolă, a fost un maraton artistic minunat, prezentat de Cristina Ilie, Victor Mihalache şi Ioan Alungulesei!
sâmbătă, 9 martie 2013
Lansare de carte la Groapa de Gunoi
Cu o idee originală (aşa cum ne-a obişnuit), domnul Victor Mihalache a gândit să realizeze lansarea de carte "Iubire de păpuşi de porţelan" (care îi aparţine) la Depozitul Ecologic (fosta groapă de gunoi) de la Aninoasa, judeţul Dâmboviţa. Această idee a fost susţinută de domnul Vasile Bărbulescu, administratorul Depozitului Ecologic şi bineînţeles de domnul primar (de Aninoasa) Constantin Maricescu.
Au participat oameni importanţi, oameni dragi domnului Victor, printre care s-au numărat: maestrul George Coandă (care a realizat şi postfaţa cărţii), poetul Constantin Voicu, Liviu Negoescu (tehnoredactorul cărţii), Emil Pavel (prieten şi operator de imagine), Gheorghe Mocănescu - primarul de Lucieni, prietenii şi colegii de la emisiunea "Liga Favoriţilor": Ioan Alungulesei, Andreea Neamţu (care a realizat şi grafica acestei cărţi lansate), Constantin Petrovici şi Cristina Ilie (ale cărei poezii, prin bunătatea domnului Victor, se află în carte), personalul primăriei Aninoasa, copii, tineri, părinţi şi bunici "victorioşi" şi mulţi, mulţi alţi prieteni!
A fost o întâlnire dedicată iubirii - care se poate naşte din orice - chiar şi din gunoaie!
Felicitări!
vineri, 8 martie 2013
Urare "victorioasă"
Astăzi, cu ocazia zilei de 8 martie, toţi componenţii "Clubului Victorioşilor" urează o primăvară frumoasă şi un sincer La mulţi ani doamnei Viorica Mihalache, cu mulţumiri pentru tot ceea ce realizează pentru "victorioşi".
La mulţi ani şi tuturor mămicilor şi bunicilor "victorioase"!
Etichete:
8 martie,
Clubul Victorioşilor,
victoriosi,
Viorica Mihalache
joi, 7 martie 2013
A avut loc "Balul Primăverii" - "Balul Boboceilor canatcuzini"
Joi, 7 martie, la Muzeul de Istorie Târgovişte a avut loc prima ediţie a "Balului primăverii" - "Balul Boboceilor Cantacuzini", organizat de Colegiul "Cantacuzino", Teatrul "Junior" şi "Clubul Victorioşilor".
Participanţii, elevii claselor a V-a A şi a V-a B au prezentat câteva momente artistice (de dans, cântec, teatru, recitare) şi au strălucit în faţa camerelor de luat vederi. Au avut fiecare susţinători (părinţi, bunici, prieteni, colegi de clasă, doamnele diriginte, doamne învăţătoare) şi au fost apludaţi şi felicitaţi de aceştia.
Au fost prezenţi şi invitaţi: corul de copii din care fac parte şi elevi cantacuzini ai claselor a III-a A şi a III-a B şi Alexandru Ifrim.
Doamna director Gabriela Istrate a fost cea care a deschis seara, mulţumind celor care s-au ocupat ca acest spectacol să iasă minunat (adică domnului Victor Mihalache, doamnei Viorica Mihalache, Cristinei Ilie, Muzeului de Istorie pentru găzduire şi televiziunii Columna pentru prezenţă).
Elevii care au participat la Balul dedicat lor au fost puşi în valoare de Victor Mihalache şi Cristina Ilie (care au prezentat spectacolul), au primit diplome şi au fost felicitaţi de toţi spectatorii prezenţi!
miercuri, 6 martie 2013
"Vampirii Ghinionişti" au cucerit Piatra Neamţ
Avampremiera comediei "Vampirii ghinionişti" (al doilea film după "Creanga de aur" realizat de "Clubul Victorioşilor") a avut loc marţi, 5 martie, la Cinema "Dacia" din Piatra Neamţ. Aşa cum deja actorii "victorioşi" sunt obişnuiţi, ei au fost plimbaţi cu limuzina, au păşit pe covorul roşu (ca nişte adevărate vedete), au fost admiraţi şi apludaţi de copiii, tinerii, părinţii şi bunicii aflaţi în sala arhiplină (peste 500 de spectatori), au fost filmaţi şi au participat la conferinţa de presă dinaintea vizionării filmului.
Gazda "victorioasă" a fost familia Stoian: Viorela, doamna Denisa şi domnul Viorel, care s-au pregătit impecabil (ca de fiecare dată) şi i-au surprins plăcut pe oaspeţii din "Clubul Victorioşilor" cu diplome, afişe şi multe altele!
După vizionarea filmului şi după felicitările şi momentele speciale de care protagoniştii comediei au avut parte, ei au mers să sărbătorească victoria şi să le ureze "La mulţi ani" celor două sărbătorite "victorioase" de 13 ani, Viorela Stoian şi Raluca Rogojină.
Au cucerit Piatra Neamţ, au strălucit în lumina reflectoarelor şi s-au simţit minunat! Mulţumiri pentru tot!
Etichete:
Cinema Dacia,
Creanga de aur,
Piatra Neamţ,
Vampirii ghinionisti
Abonați-vă la:
Postări (Atom)








