„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc

duminică, 1 aprilie 2012

„Clubul Victorioşilor”, din nou în direct la Columna TV















După câteva săptămâni în care „victorioşii” au avut emisiuni înregistrate, pentru că au fost plecaţi în diferite locuri, astăzi, 1 aprilie 2012, au fost din nou în direct la Columna Tv (şi nu e păcăleală) !
Îndrumaţi de doamna Vio (din spatele camerelor) şi de domnul Victor, Ana (o prietenă mai veche dar care a fost pentru prima dată în direct), Maria, Ioana, Cosmin, Andreea, Daria, Alessia, Alexandra (Creaţa), Eric (cu o excepţională interpretare a poeziei „Păcală” ), Radu, Alexandra (o prietenă nouă), Georgiana, au recitat diverse poezii de sezon, plus Medeea şi Raluca P. (şi poezie şi cântec), iar Anisia, Mirela, Alexandra N. , Laura, Bianca, Cătălina, Denisa, Adelina şi Cristina au cântat!
Alături de părinţi, bunici şi prin intermediul emisiunii şi alături de telespectatori, am petrecut două ceasuri frumoase, în ziua dedicată păcălelii şi totuşi terminată cu bine!

sâmbătă, 31 martie 2012

„Clubul Victorioşilor” a fost reprezentat în emisiunea „Daiana şi invitaţii săi”













Pentru prima dată în emisiunea „Daiana şi invitaţii săi” de la Columna Tv, Victor Mihalache şi Cristina Ilie, reprezentând Clubul Victorioşilor, au fost prezenţi în această seară, 31 martie 2012, la aniversarea a 13 ani ai Daianei şi totodată, la cea de-a suta ediţie a emisiunii.
Formaţia „Romanticii” , „Vacanţa Mică” , Gabriel Lungu , Ansamblul „Fir de dor” , sunt numai câţiva dintre invitaţii care au petrecut alături de Daiana timp de două ore.
Numai gânduri bune familiei Berbec! Mulţumim pentru invitaţie şi La mulţi ani din partea Şcolii Micilor Vedete şi Clubului Victorioşilor, Daiana!
Vă oferim câteva fotografii din cadrul emisiunii!

vineri, 30 martie 2012

Petrecerea Ştefaniei Mărunţelu la Arenele de Joacă „JUNIOR”















Ştefania Mărunţelu este o fostă componentă a Şcolii Micilor Vedete şi a Clubului Victorioşilor şi cu atât mai mult ne-am bucurat că o putem sărbători la Arenele de Joacă „JUNIOR”. La cei 9 ani pe care i-a împlinit, Ştefania este deja o artistă, pentru că reuşeşte să cânte, să danseze şi să participe la multe activităţi artistice.
Printre numeroşii ei invitaţi, prieteni şi colegi de clasă, am reîntâlnit-o pe Alessia, şi ea fostă prietenă a Şcolii Micilor Vedete şi a Clubului Victorioşilor.
Victor Mihalache şi Constantin Petrovici - actorii Teatrului „JUNIOR”, Cristina Ilie - pictură pe faţă şi Alina Petrovici, au avut grijă ca petrecerea să fie una de neuitat.
Copiii au avut parte de cântece, dansuri, jocuri, concursuri şi premii şi au petrecut frumos de ziua prietenei lor şi a noastră, Ştefania Mărunţelu!
La mulţi ani, Ştefi!

Arenele de Joacă „JUNIOR”, în deplasare la Lucieni





La iniţiativa inimosului primar de Lucieni, Gheorghe Mocănescu, vineri, 30 martie 2012, în cele două săli de curs ale grădiniţei Lucieni, actorii Teatrului „JUNIOR”, Victor Mihalache şi Constantin Petrovici, Viorica Mihalache şi Cristina Ilie (pictură pe faţă) şi ajutaţi de domnul Dragoş Chivulescu, au instalat gonflabilele şi imensa trambulină (într-una din săli) şi tot ce era nevoie pentru spectacolul de teatru „Mânuţele vorbitoare” (în cea de-a doua sală).
În prima oră, cei 40 de copii au urmărit spectacolul de teatru, au cântat şi dansat, iar apoi au mers, în grupuri de câte 10, la joacă în gonflabile şi în trambulină, unde au fost şi pictaţi de faţă.
Încântaţi, cei mici le-au povestit părinţilor cât de frumos s-au distrat şi cât de mult le-a plăcut surpriza organizată de domnul primar Gheorghe Mocănescu!

joi, 29 martie 2012

„Clubul Victorioşilor”, la spectacolul umanitar „Tineri cântăm pentru bătrânii noştri”







Ca de fiecare dată, „Clubul Victorioşilor” este prezent la Spectacolul Umanitar organizat de Crăciun şi de Paşte de Centrul Europe Direct Târgovişte. La Teatrul Municipal Târgovişte, astăzi, 29 martie 2012, începând cu ora 17.00, a demarat spectacolul umanitar intitulat „Tineri cântăm pentru bătrânii noştri”!
Diverse trupe, solişti individuali şi dansatori au prezentat diferite momente artistice care i-au pus în valoare.
Componenţii Clubului Victorioşilor au primit apluze încă de la intrarea în scenă. Toţi au fost zâmbitori şi activi, dar cel care i-a amuzat în mod special pe spectatori a fost Eric, căruia, la final, nu i-a venit să creadă că s-a terminat programul nostru, nevrând să plece de pe scenă.
Micuţii şi mai marii „victorioşi” au cântat melodiile de grup „Prin copii mergi mai departe” şi „Prietenii mei” !
Mulţumim pentru invitaţie! Ne-am simţit extraordinar!

Sâmbătă, 31 martie, a V-a ediţie a emisiunii „TELE-COMANDA”




Miercuri, 28 martie 2012, Victor Mihalache şi Cristina Ilie au realizat filmări pentru a V-a ediţie a emisiunii „TELE-COMANDA”.
În ediţia de sâmbătă, 31 martie 2012, vor fi prezentate imagini din Serbia, de la Festivalul de recitare „Bunavestire” de la Uzdin, unde Cristina Ilie şi Radu Iordache au reprezentat cu cinste Clubul Victorioşilor, din Reşiţa şi imagini din cadrul spectacolului „Strigat-am către Tine...” , in memoriam Grigore Vieru”, desfăşurat la Chişinău în anul 2010, prezentat de Victor Mihalache.
Interviuri, momente de spectacol şi amintiri, toate în cadrul celei de-a V-a ediţie a emisiunii „TELE-COMANDA” , la Columna Tv, sâmbătă, 31 martie 2012, începând cu ora 20.00 !

Reluarea emisiunii se difuzează duminică, 1 aprilie, de la ora 20.00!

marți, 27 martie 2012

„Victorioşii” participă la spectacolul umanitar dedicat bătrânilor nevoiaşi


„Tineri cântăm pentru bătrânii noştri” - Aşa este intitulat spectacolul umanitar de joi, 29 martie 2012, care va avea loc la Teatrul Municipal Târgovişte.
Clubul Victorioşilor şi Şcoala Micilor Vedete răspund cu drag şi invitaţiei de anul acesta Centrului Europe Direct Târgovişte.
Spectacolul umanitar are în vedere strângere de fonduri ce vor fi donate bătrânilor nevoiaşi din judeţul Dâmboviţa.
Ne alăturăm organizatorilor şi partenerilor şi vă aşteptăm în data de 29 martie 2012, ora 17.00, la Teatrul Municipal Târgovişte, la spectacolul umanitar intitulat „Tineri cântăm pentru bătrânii noştri” !