„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc

duminică, 27 februarie 2011












Mărţişoare vii la Clubul Victorioşilor!

În această dimineaţă, ne-am permis să spunem cu zâmbetul pe buze că primăvara se apropie, chiar dacă afară este încă iarnă! Ca nişte mărţişoare vii, toţi cei prezenţi astăzi în platoul televiziunii ColumnaTv, am dansat, am cântat, am recitat, am povestit despre evenimentul la care am participat joi, 24 februarie şi am discutat despre Ziua Siguranţei pe Internet!
Pentru că aşteptăm cu nerăbdare primăvara şi pentru că ne-am convins că „primăvara suntem noi”, am cântat la începutul şi la sfârşitul emisiunii, în premieră absolută, melodia de grup care se şi intutuleaza astfel: „Primăvara suntem noi”!
I-am urat împreună un sincer „La mulţi ani” domnului Pedro şi lui Iuli Tătulescu şi i-am transmis gânduri speciale lui David, băieţelul domnului Dan şi al doamnei Sivia Ciobanu!

Adelina Zamfir, deja „de-a casei”, ne-a fost alături şi ne-a cântat două melodii; în prima ne-a povestit despre primăvară, iar în cea de-a doua ne-a cântat despre cum ştie ea să zâmbească mai bine!
Primele două melodii cântate de Bianca Cristea, aparţin formaţiei din care face parte, iar cea de-a treia melodie a fost dedicată tuturor mamelor, pentru ziua de 8 martie, melodie ce aparţine Mirabelei Dauer: „Mulţumesc, iubită mamă”!
Aida, Andreea Junior, Medeea, Mirela, Denisa N., Oana, Cosmin, Raul, Radu, Maria, Anisia, Ada, Andrei şi Ariana ne-au recitat şi cântat frumos!
Diana Drăghici şi Bianca Moroe ne-au cântat în duet melodia „Lucru mare-i omenia”, Georgiana ne-a cântat despre „Mama”, Raluca Rogojină despre „Româncuţa”, Iuliana ne-a interpretat melodia „Paşte calul lui Gheorghiţă”, Raluca Petre ne-a cântat melodia „Roata morii” şi, alături de doamna Vio ne-a mai cântat superba melodie a Anastasiei Lazariuc „Mama”, eu am interpretat melodia „Spune, mamă, draga mea”, iar Patricia a realizat din nou minunate portrete!






















joi, 24 februarie 2011























De Dragobete, o, bete, iie, fotă, vestă populară purtăm...

La Casa Blendea din Târgovişte, noi, cei din Clubul Victorioşilor, Şcoala Micilor Vedete şi Teatrul Junior, în colaraborare cu Complexul Muzeal „Curtea Domnească din Târgovişte, Colegiul Naţional „Constantin Cantacuzino” şi ColumnaTv, am realizat astăzi, într-o zi de sărbătoare, un spectacol special dedicat zilei de 24 februarie! Noi, componenţii Şcolii Micilor Vedete şi Clubului Victorioşilor, am cântat două melodii de grup, am susţinut mini-recitaluri poetice(eu şi Patricia Brojbeanu), mini-recitaluri muzicale-Iuliana Ilie şi tanti Leana de la Pietrari, pe care a adus-o familia Iulianei, şi, cu ajutorul colegelor mele din clasa a IX-a A de la Colegiul Naţional „Constantin Cantacuzino”, am realizat şi parada de costum popular! În jur de 50 de copii şi adolescenţi au purtat cu drag costumul popular!
Actuala doamnă dirigintă Radu Florina i-a însoţit pe colegii mei, dar şi fosta noastră doamnă dirigintă Stancu Aurealia a fost alături de noi şi le mulţumesc amândurora pentru aceasta!
Domnul George Coandă ne-a rotit câteva cuvinte despre ceea ce înseamnă pentru dumnealui ziua Dragobetelor, iar doamna Liliana Bor, referent istoric, ne-a povestit cu drag istoria zilei de 24 februarie!
Am realizat numeroase fotografii, iar spectacolul a fost filmat de ColumnaTv, TTV, DâmboviţaTv, Realitatea Tv, Pro Tv, ! Prietenii de la Adevărul de Seară, Ziarul Dâmboviţa, Incomod Media, Calendar Evenimente, Şock Dâmboviţean şi InfoTgv ne-au fost şi ei alături şi cu siguranţă vor scrie articole în adevăratul sens al cuvântului, aşa cum scriu de obicei!
Mulţumesc doamna Vio, domnul Victor, doamnei director Ghiţă Tatiana de la Colegiul Naţional „Constantin Cantacuzino” şi tuturor celor care ne-au fost alături într-o seară atât de frumoasă şi de specială!