„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc

duminică, 19 septembrie 2010






E clar că am avut mult de lucru pentru şcoală de n-am mai postat despre primele mele zile de liceu... Dar despre altceva vreau să vă povestesc.
Ghiciţi! Avem un nou salut al Clubului! Pati este "autoarea" lui, şi este: "Auuuu".(aşa cum fac lupii) Prin acest salut am început emisiunea de astăzi! Cu multe zâmbete, cu multă energie şi cu discuţii despre prima săptămână de şcoală, s-a desfăşurat o mică parte din emisiunea noastră! Celelalte părţi au fost cântate, recitate, pline de râsete şi glume!
Nu pot să nu încep să vorbesc prima dată despre Radu, care a fost bestial imitând un chitarist înfocat, dar ne-a şi reamintit că dacă este duminică, este şi Super Bingo, şi ne-a cântat despre Căţeluşul Puff!
În prima parte a emisiunii, Mirela a fost "în lumea ei", iar în a doua parte, s-a jucat cu jucăriile primite de la Raluca Rogojină!
Pati mică ne-a mărturisit că are nevoie de o melodie nouă, pentru că în cea pe care o are, e vorba despre grădiniţă... pe când ea e mare, ce să mai! E la şcoală, în clasa întâia!
Alexandra ne-a recitat şi ea o poezie, iar surioarele Antonescu ne-au povestit cum s-au simţit în primele zile de şcoală, şi respectiv de grădiniţă!
Andra ne-a cântat în premieră "Rătuşca" şi încă un cântecel înregistrat acum câteva săptămâni, "La oglindă"!
Anisia ne-a recitat poezia numită "Puşculita", şi ne-a cântat "Hora" şi "Îngeraşul".
Surioarele Corina şi Denisa, prietenele noastre din Comişani, au venit astăzi cu forţe proaspete şi cu mai puţine emoţii, recitându-ne poezii alese de Virgil Carianopol şi de Zaharia Stancu! Felicitări, fetelor!
A revenit şi Medeea, care ne-a reamintit cum e cu Tanu...
Raluca Rogojină ne-a surprins cu o nouă melodie etno, "Româncuţa" şi la alegerea mea, ne-a mai cântat "Mă jurai de mii de ori"!
Bianca Moroie ne-a cântat despre cum ne alungă "Cântecele ei" din durere, şi despre dorurile care nu o lasă nici să doarmă... Ne-a mai cântat alături de Alina şi despre ce înseamnă omenia, iar apoi Alina ne-a interpretat melodia "Sunt o fată frumuşică"!
Iuliana ne-a cântat 2 melodii mai vechi, eu am cântat "Fir-ai să fii măi băiete", despre noua mea bundiţă şi despre cum se joacă hora-n poieniţă şi Pati mare ne-a cântat o melodie rock!
Domnul Victor nu le-a cântat nimic telespectatorilor, şi nici nu le-a recitat! Dar le-a povestit despre viitoarele noastre proiecte, despre deplasările şi spectacolele pe care le vom avea!
Am avut şi câţiva absenţi... Andreea Gheorghe, Raluca Petre, Georgiana, Carlos, dar cu cei 2, cu Carlos şi cu Georgiana ne-am întâlnit după emisiune, când i-am făcut o vizită lui Carlos şi familiei lui, la Berivoieşti, dar nu înainte de a ne opri la Vulcana Pandele, în curtea familiei Mihalache, unde mascotele noastre, cei 2 pisoiaşi, se jucau de mama focului! Superbi pisoiaşi!
La Carlos acasă am revăzut "iepurii care pasc în faţa casei" şi multe locuri frumoase! Nişte gazde excelente, o zi de neuitat!




miercuri, 15 septembrie 2010

A doua zi de liceu... În caz că nu am crezut dascălii atunci când ne-au anunţat că vom face ore încă din primele 2 zile de şcoală, ne-am convins că nu glumeau, ieri. Am făcut absolut toate orele şi am scris şi câteva pagini bune. 6 ore nu ne-am dezlipit de băncile clasei pentru că în pauze nu prea are rost să ieşi, pentru că ai timp numai să pleci din clasă şi să te întorci. (poate că exagerez puţin! doar puţin!) Am primit şi câteva manuale, vă vine să credeţi?! În sfârşit am primit manuale!
Am primit în schimb foarte multe reguli pe care le vom reţine, să sperăm, dar cu siguranţă eu nu voi uita felicitările pe care le-am primit pentru luni când a avut loc deschiderea, şi nu numai pentru luni... ci pentru întreaga mea activitate! Aaa, şi n-o să uit nici că tot liceul a rămas impresionat de geanta mea realizată din discuri pentru picup.
Le-am vorbit şi le-am invitat deja pe colegele mele, pe singurul nostru coleg şi pe doamna dirigintă la momentul meu de poezie care va avea loc peste două săptămâni "La vorbe cu poeţii" şi sunt sigură că o să vină cu drag să-mi fie alături!
Aştept să văd ce-mi rezervă ziua de azi, a treia mea zi de liceu. Până acum sunt mulţumită şi mă bucur că mă aflu întru-un colectiv atât de frumos!
Baftă tuturor!

luni, 13 septembrie 2010

Hei, tu, vacanţă... Unde ai fugit? Parcă mai ieri ai început şi o dată cu venirea ta, eram toţi fericiţi. Anul acesta ai plecat cam în grabă... dar promiţându-ne, aşa cum faci la fiecare sfârşit de vacanţă, că vei reveni peste un an la fel de punctuală ca întotdeauna. Dar nu-i nimic, cred că nimeni nu-i supărat pe tine. Eu una am avut 3 luni de vis. Am mers prin locuri minunate, am cunoscut oameni noi şi am petrecut momente plăcute!
Dar se pare că a venit vremea să sune clopoţelul, a venit vremea să mergem din nou la şcoală, vremea pe care o aşteptam sau nu. E timpul pentru cărţi, caiete, pentru ghiozdanul nou sau bine odihnit, e timpul gălăgiei de pe coridor, e timpul nostru să dăm ce putem mai bun din noi! A venit vremea noastră, a bobocilor să trecem prin momente interesante!
Nu ştiu cum se anunţa a fi prima zi de şcoală pentru mine, dar a ieşit foarte bine! Am păşit cu încredere pe poarta şcolii încă de la primele ore ale dimineţii, cu 8 ani în spate de mers la Colegiul Naţional "Constantin Cantacunzino", cu zâmbetul pe buze şi cu CD-ul la mine. Da, cu CD-ul, pentru că doamna director Tatiana Ghiţă a dorit să le împărtăşesc dascălilor, elevilor, părinţilor, o melodie! Şi aşa s-a şi întâmplat! Imediat după ce prefectul judeţului Dâmboviţa a rostit câteva cuvinte, după ce doamna director ne-a urat un an nou plin de succese, după ce clopoţelul a sunat pentru micuţii nerăbdători şi gălăgioşi din clasa întâia, am interpretat melodia "Bade pălărie nouă". Am primit aplauze, felicitări şi le mulţumesc tuturor că-mi sunt alături! În frunte cu o doamnă dirigintă foarte tânără şi alături de viitoarele mele colege, am mers apoi în clasa ce ne aştepta. Am primit manuale mai mult sau mai puţin, dar asta contează mai puţin în momentul acesta, pentru că mâine le vom primi aşa cum trebuie.
Important este că a fost o zi frumoasă, o zi care a dat startul orelor, a dat startul ambiţiei şi învăţatului!
Tuturor mult succes în noul an şcolar!

duminică, 12 septembrie 2010







"Cine sunt ei, cine sunt ei?

Sunt prietenii mei...

Ei-mi sunt bucurie,

Gând de copilărie.

Cine sunt ei, cine sunt ei?

Sunt prietenii mei...

Cu ei stiu să visez,

Viaţa s-o colorez,

Cu prietenii mei!"

Cum poţi să fii trist alături de nişte prieteni minunaţi, alături de cei care-ţi vor binele, trăind momente frumoase alături de fiecare dintre ei? Prin cântecele "Prietenii mei" şi “Prin copii mergi mai departe”, am început emisiunea de astăzi, 12 septembrie 2010, ultima zi de vacanţă, dovedind tuturor că noi chiar ştim ce înseamnă prietenia!

Într-un număr destul de consistent, am ştiut să dăm culoare emisiunii şi s-o "zugrăvim" în cele mai bune gânduri! Am avut din nou premiere muzicale oferite de George Dolănescu,(un prieten mai nou de-al nostru), Bianca Moroie şi Alina Matei(întru-un duet reuşit), Georgiana,(cu o melodie emoţionantă dedicată mamei ei) şi Raluca Rogojină, interpretând două melodii live. Studioul a fost plin, semn că vacanţa s-a sfârşit, semn că avem mulţi prieteni care doresc să fie prezenţi în emisiunea noastră! Cu emoţii mari, Denisa şi Corina, două surioare din Comişani, prietene mai noi, ne-au oferit momente poetice. Ana, colega mea de şcoală de 8 ani,(viitori 12), a fost şi ea prezentă în emisiunea de astăzi, citindu-ne o scrisoare minunată dedicată bunicului ei! Gândurile aşternute pe foaie şi citite cu voce tare şi cu intonaţie chiar de ea, au stârnit multe lacrimi... de fericire, sau nu. Oricum, felicitări Ana pentru frumoasa scrisoare, şi felicitări surioarei tale, Mara, care ţi-a dedicat ţie o poezie scrisă de ea! Micuţa Teo, aflată pentru prima dată în mijlocul nostru, care mâine va păşi cu paşi timizi la grădiniţă, ne-a surprins cu coafúra ei impresionantă şi fără nici un pic de emoţie, ne-a recitat şi ne-a cântat în acelaşi timp. Alexandra, o altă prietenă nouă, ne-a cântat “Trandafir de la Moldova” şi a primit apluze pe măsură! Rebeca, Iuliana, Andreea Gheorghe, Pati, surioarele Antonescu, Raluca Petre, Radu, Anisia şi Mirela, ne-au făcut să zâmbim şi ne-au surprins cu gânduri şi momente muzicale îndrăgite deja de noi şi de telespectatori! Să nu uit să vă spun despre Andrada, care ne-a adus aminte ce se mai întâmplă “În ogradă”, iar Pati cea mică ne-a cântat despre dorinţa ei de a deveni actriţă şi ne-a explicat de ce n-o să mai poată urmări desenele cu Luptătorii Bakugan.

Vacanţa s-a sfârşit, dar emisiunile, deplasările şi spectacololele la care vom participa nu se sfârşesc aici! Baftă tuturor în noul an şcolar!




joi, 9 septembrie 2010

Cam 3 ore şi jumătate am petrecut astăzi în Parcul Mitropoliei din Târgovişte alături de colegii mei de la Clubul Victorioşilor şi Şcoala Micilor Vedete şi alături de spectatorii mai mici sau mai mari, care au dorit să ne fie alături pe tot timpul spectacolului! Le-am oferit tuturor melodii etno, cântece populare, iar cei mai mici s-au prins în horă cu noi şi toţi ne-am simţit extraordinar! Am evoluat în cadrul manifestării "TOAMNA LA CHINDIE" desfăşurată în cadrul Zilelor Municipiului Târgovişte 2010, dar nu înainte să le luăm interviuri pentru emisiunea "Capra Vecinului" copiilor de la Şcoala Coresi, Şcoala Grigore Alexandrescu, Şcoala Mihai Viteazul şi Şcoala Aninoasa, care au avut alături de ei 8 meşteri care i-au instruit în: olărit şi modelaj în lut, împletitură răchită, pictura icoanelor pe lemn, ouă incondeiate, ţesut la gherghef, cioplitură în lemn, cusut şi confecţionat podoabe şi pictura icoanelor pe sticlă. Copiii ne-au povestit că de câteva zile cu asta se ocupă, că au prins drag să lucreze şi că vor mai participa când vor mai avea ocazia.
Am avut fericita ocazie de a ne întâlni cu Înalt Prea Sfinţitul dr. Nifon Mihăiţă, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei, care ne-a oferit nouă, copiilor şi adolescenţilor câte o iconiţă. La cererea noastră am realizat şi fotografii, pe care vă las să le vedeţi!












luni, 6 septembrie 2010










Cu mic cu mare, ne-am strâns astăzi la sediul Teatrului "Junior" din Târgovişte, pentru a repeta un commercial pe care l-am şi înregistrat imediat după ce l-am reţinut, la Digi Studio. Piticii, dar şi noi cei mai mari, am fost plini de viaţă, exprimând mandria succesului obţinut după înregistrare... am fost de fapt victorioşi, aşa cum am învăţat că trebuie să fim! Am dat apoi fuga la papetăria DAPA pentru a filma reclama pentru televiziune, iar după ce am terminat, am demonstrat că noi nu trebuie să fim neapărat pe scenă ca să cântăm sau ca să ne simţim bine şi imediat după ce am ieşit din magazin am început să cântăm, iar angajaţii papetăriei au rămas plăcut impresionaţi de noi toţi, dar în special de piticii noştri care dau atâta culoare grupului! Îmbrăcaţi în costumele de club, atrăgeam atenţia trecătorilor şi auzeam laude din partea lor!
Împreună cu Iuliana, am plecat apoi spre sediu să repetăm cu doamna Vio cântecele cu care ne vom prezenta la festivalul de la Cernăuţi şi am repetat şi pentru recitalurile pe care le vom avea în curând!
A fost o zi frumoasă, cu soarele care ne zâmbea pentru că ne vedea îmbrăcaţi atât de frumos, purtând culoarea lui!

duminică, 5 septembrie 2010






Emisiunea de astăzi a fost aşa cum mă aşteptam! Plină de zâmbete, chiote şi voie bună!
Andra, plină de emoţii, ne-a cântat în premieră cântecul "La oglindă", Anisia, într-un costumaş nou cu o bundiţă aşa cum se cuvine ne-a interpretat "Mi-am făcut bundiţă nouă", Radu ne-a înveselit cu "Căţeluşul Puff" şi tot el, dar de această dată împreună cu Raluca, ne-au surprins cu frumosul cântecel "Cine bate seara la fereastra mea?". Bianca Moroie ne-a încântat cu două melodii frumoase, Rebeca le-a cântat "şogoriţelor" ei,(dacă e cazul), dedicându-le melodia "Toate şogoriţele", iar Alina ne-a interpretat piesa "Sunt o fată frumusică" (şi nici măcar n-a fost nevoie să ajungă până la Chişinău ca să înregistreze această melodie). Tocmai v-am povestit despre micuţii sau mai marii victorioşi care au avut de împărtăşit melodii noi! Nici noi (eu, Iuliana, Raluca Rogojină, Pati şi Andreea Gheorghe) nu ne-am lăsat mai prejos, venind cu melodii cântate a doua oară. Restul, adică surioarele Antonescu(cu urechiuşele călduţe, reci sau potrivite), prietena noastră mai nouă Corina, Mario, frăţiorul Rebecăi care mai are de stat numai un an la grădiniţă şi Mirela, ne-au ajutat să ne simţim bine şi ne-au readus zâmbetul pe buze.
Este o bucurie să ai alături nişte persoane ca acestea, este minunat să-ţi petreci majoritatea timpului cu ei şi este foarte bine când totul decurge aşa cum trebuie! O emisiune ca a noastră merită urmărită!