„A face, nu a spune, înseamnă a deveni!” - Arsenie Papacioc

sâmbătă, 19 iunie 2010

După multe zile în care m-am tot gândit despre ce să vă povestesc... M-am hotărât... vă scriu despre timp...
Chiar mă gândeam la timpul pe care eu l-am lăsat să treacă cumva prea repede, să treacă un pic neobservat... li de-abia acum îmi dau seama că am pierdut momente importante din viaţa mea, îmi dau seama că unele lucruri au contat poate mai mult decât ar fi trebuit pentru mine... îmi dau seama că am ajuns în clasa a IX-a, şi nu prea ştiu unde sunt restul anilor...
Şi cu toate astea, ştiu ce-am făcut în anii ăştia pe care acum i-aş vrea înapoi, ştiu tot ce am vrut să fac şi ţin minte tot ce mi-a trecut prin căpuşor de-alungul anilor.
Au fost momente frumoase, momente emoţionante, momente prin care, dacă aş putea, aş mai trece de câteva ori.
Şi nu uitaţi că timpul se scurge printre degete... strângeţi pumnul. :)

duminică, 13 iunie 2010

Emisiunea de astăzi, 13 iunie, s-a desfăşurat în cel mai frumos mod posibil! Micuţii victorioşi au dat un strop de fericire şi gust ediţiei, iar cu cântece şi poezii, emisiunea a prins aroma cea mai gustoasă! (Maxim, Mirela, maxim!)


După emisiune, am mers cu toţii în Priseaca, unde am realizat capetele emisiunii "Capra vecinului"! Totul a decurs minunat, iar noi, victorioşii, ne-am simţit excelent!


Împreună cu familia Mihalache, am mers mai apoi la Răzvad, pe la sora şi cumnatul meu, Adriana şi Iuli, la un bine-meritat grătar! Toţi ne-am simţit bine şi cu siguranţă ne vom aminti de aceste momente şi peste câteva luni... poate cine ştie, ani... :)

miercuri, 9 iunie 2010

N-am revenit aşa cum v-am promis, cu detaliile necesare pentru postarea de pe 1 iunie... revin acum cu mii de scuze...
Ziua de 1 iunie am petrecut-o la Borcea, Feteşti şi Lehliu-Gară, evoluând alături de colegii mei de la Clubul Victorioşilor, dar şi de maeştrii Mihai Constantinescu şi Gheorghe Gheorghiu. Dl. Victor mi-a oferit ocazia de a-i lua un interviu lui Gheorghe Gheorghiu, fapt care m-a bucurat foarte mult! Au fost zile frumoase şi momente interesante de care deja mi-e dor... Am cântat şi am dansat copilăria cu atâta bucurie...




Zilele au trecut şi imediat au venit zilele de 3, 4 şi 5 iunie pe care le-am petrecut la Braşov, în Piaţa Sfatului, la Sărbătoarea lactatelor. Alături de colegii mei, am reprezentat cu mândrie firma de brânzeturi Hochland. Le-am oferit copiilor prezenţi la eveniment multe momente frumoase, jocuri şi premii.




Sâmbătă seară, adică pe 5 iunie, am avut banchetul clasei a VIII-a, unde ne-am distrat şi unde ne-am dat seama că a fost ultimul moment petrecut în formulă completă... N-o să uit aceşti 4 ani petrecuţi alături de colegii la care ţin şi n-o să uit că Pati şi-a "promis" să mă machieze şi să mă coafeze. "Las-o baftăăă"!... :)) (Mulţumesc, Pati! Maxim să fie!)



Duminică, 6 iunie, am avut emisiunea noastră, "Clubul Victorioşilor", la Columna Tv. Copiii bine pregătiţi, poeziile, cântecele şi voia bună au fost prezente, dar fotografia spune totul!

marți, 1 iunie 2010

Valeriu Butulescu spunea: "Copilăria, este singurul paradis pierdut!"

1 iunie 2010. La mulţi ani tuturor copiilor, tuturor celor care nu au uitat să fie copii! Eu am petrecut ziua de azi într-o manieră foarte plăcută, dar cred că , mâine revin cu detaliile necesare şi cu fotografii din deplasare!
O melodie frumaosă pentru toţi copiii şi un citat interesant...
La mulţi ani, copii!


Asculta mai multe audio Muzica

"Copilăria este o lume de miracole şi de uimire a creaţiei scăldate în lumină, ieşind din întuneric, nespus de nouă şi proaspătă şi uluitoare." Eugene Ionesco

duminică, 30 mai 2010


Mulţumesc tuturor celor care mi-au trimis mesaje cu felicitări, mulţumesc celor care mi-aţi fost alături în această seară privindu-mă la emisiunea "Iarmaroc de cânt şi joc", o ediţie specială, dedicată Zilei Copilului. Mai mulţumesc domnului Victor Mihalache pentru că datorită dumnealui s-a datorat şi această apariţie a mea şi a colegilor mei. Eu nu uit de unde am plecat, eu nu uit că dl Victor m-a ajutat întotdeauna şi pentru asta, merită cel mai mare dar din lume! Probabil că nu există un astfel de dar care să i se cuvină şi care să recompenseze tot binele făcut! Însă aceste cuvinte sper eu să-i ajungă la suflet şi împreună să realizăm în continuare lucruri frumoase!
În această seară, începând cu ora 19, vă invit să ne urmariţi pe noi, cei de la Şcoala Micilor Vedete şi Clubul Victorioşilor, pe Favorit Tv, la o ediţie specială a emisiunii "Iarmaroc de cânt şi joc". Eu voi fi una dintre prezentatoare şi de aceea vă rog frumos să ne fiţi alături cu sufletele şi să nu lipsiţi din faţa micilor ecrane!

joi, 27 mai 2010


Astăzi, 27 mai, am avut parte de momente de neuitat! Toate gândurile despre ce au însemnat clasele V-VIII A, au fost spuse astăzi, cu ocazia serbării a ultimei ore de dirigenţie!
Aş vrea să vă spun de la început ca suntem o clasă norocoasă! De ce? Pentru că am avut parte de două diriginte grijulii, sensibile, două doamne care au ţinut la noi enorm, şi pe care le iubim necondiţionat: doamna profesoară de franceză, Parnia Luminiţa(3 ani) şi doamna profesoară de chimie, Marin Ileana(1 an). Am avut profesori de treabă, profesori exigenţi, profesori corecţi şi totodată, profesori care ne-au deschis ochii când ne lăsam duşi de val de anii copilăriei; oameni care au ştiut să ne faca sa privim viitorul cu alţi ochi, oameni care ne-au iubit şi pe care i-am iubit.
Pentru mine sincer, nu ştiu exact ce au însemnat aceşti 4 ani... dar ştiu sigur că a existat comunicare, a existat iubire şi chiar dacă nu am arătat niciodată, am fost totuşi uniţi. Ne-am iubit, ne-am urât, ne-am vorbit frumos şi am ţipat timp de 4 ani. Eu una n-o să-i pot uita, chiar dacă cei mai maturi, ne spuneau astăzi: "aşa o să spuneţi şi la ultima oră de dirigenţie dintr-a XII."
Şi poate că vom pronunţa exact aceleaşi cuvinte... sau poate că nu. Nu se ştie dacă vom mai gândi, sau dacă vom mai simţi la fel... totul depinde de noi!
Astăzi mi-am dat seama că nu am pierdut degeaba câteva zile întregi, că nu am alergat de colo până colo degeaba, pentru că totul a fost perfect! Hai, bine, perfect nu a ieşit! Nici nu avea cum... dar noi am fost atât de prezenţi, încât totul s-a perfecţionat o dată cu momentele în sine!
Am avut plăcerea de a mă afla în faţa tuturor, împreună cu Andrada şi Ana, am spus tot ce am avut pe suflet şi cu melodia pe care am cântat-o, (Unde e Târgoviştea), nu am frânt multe inimi, dar vă spun sigur că am stors multe lacrimi...
Promit că aceşti 4 ani vor rămâne întipăriţi în mintea mea şi mai promit că niciunul dintre voi nu veţi ieşi din inima mea... niciodată!
Vă mulţumesc pentru tot ce au însemnat anii de generală, iar cântecul pe care l-am cântat cu toţii la sfârşit, vi-l prezint şi vouă. Pe noi ne-a emoţionat şi probabil că a fost ultimul cântec cântat de 8A!
Clăsuţa noastră

I. Ca sa intru-aici în clasă
Am dus viaţă de năpastă
Cu diriga m-am certat.
Ca o garofiţă-n glastră
Înflorea clăsuţa noastră,
Dar diriga a plecat.

Ref: Clăsuţa noastră,
Te lăsăm în urmă-acum
Ca să ne vedem de drum.
În clasa noastră,
Unde primul 3 l-am luat
Plange dorul neîncetat!

II. Nu avem de ce ne plânge,
Noi avem două dirige,
Chiar dacă ne-am mai certat...
Am fost mici şi ne-am distrat,
Cu mere am aruncat
Şi note proaste am luat.

Ref:

III. Am fost doar nişte copii
Am făcut multe prostii
Diriga s-a supărat.
Şi acum sa terminăm
La liceu o să intrăm
La bal să ne prezentăm!

(versuri: Andrada Todeila si Cristina Ilie)